Un incident rutier s-a produs, marți seara, în cartierul Nord din municipiul Pitești, în zona Spitalului Militar. Conform primelor informații, două autoturisme au fost implicate într-o coliziune.
Din fericire, evenimentul rutier nu s-a soldat cu victime, fiind produse doar pagube materiale. Cu toate acestea, circulația rutieră este afectată la această oră, mai ales că incidentul s-a produs într-o zonă intens circulată la această oră.
Conform surselor noastre, coliziunea ar fi avut loc din cauza neacordării de prioritate. La fața locului se află un echipaj de poliție.

Foto MJ
Potrivit martorilor, o șoferiță aflată la volanul autoturismului Peugeot ar fi încercat să întoarcă în momentul în care semaforul indica culoarea roșie, iar ulterior un alt vehicul ar fi intrat în coliziune cu mașina acesteia. În autoturism s-ar fi aflat și un copil, pe bancheta din spate.

Foto MJ
În lipsa victimelor, cazul va fi soluționat ca tamponare, iar cei doi conducători auto vor urma procedurile legale pentru constatarea evenimentului.
Sursa foto: MJ
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Transport de lemne cu nereguli, oprit în Argeș. Ce au descoperit polițiștii













