După un început de an marcat de scăderi, Dacia pare să fi intrat din nou pe un trend ascendent. Luna iunie a adus creșteri consistente ale vânzărilor în Germania, Italia și Spania.
Creștere spectaculoasă pentru Dacia în Germania
Cea mai spectaculoasă evoluție a fost înregistrată în Germania, cea mai mare piață auto din Europa. Dacia a livrat 9.454 de autoturisme, cu 22,1% mai multe decât în iunie 2025 și cu 63% peste nivelul din luna precedentă. Este unul dintre cele mai bune rezultate obținute vreodată pe această piață, arată Profit.ro.
Printre modelele care au susținut această performanță se numără Bigster, primit foarte bine de clienții germani, cu peste 2.100 de unități livrate în iunie. Sandero a rămas însă cel mai vândut model al mărcii, cu aproape 3.000 de automobile înmatriculate, iar Spring a surprins printr-o creștere spectaculoasă, depășind Duster și Jogger pe piața germană, pe fondul reducerilor de preț și al programelor locale de stimulare a achiziției de vehicule electrice.
Franța, singura piață în scădere
Rezultate bune au fost raportate și în sudul Europei. În Italia, Dacia a înregistrat o creștere de 20,5%, până la 9.549 de automobile vândute, iar Sandero a ocupat locul al doilea în clasamentul național al celor mai comercializate modele, fiind depășit doar de Fiat Panda. În Spania, marca a livrat 7.500 de autoturisme, cu 3,5% mai multe decât în urmă cu un an, în timp ce Sandero și-a păstrat poziția de lider al pieței.
Singura piață importantă unde rezultatele au rămas ușor sub cele de anul trecut este Franța. Chiar și aici însă declinul s-a redus considerabil, la doar 1,2%, iar Sandero continuă să fie al doilea cel mai vândut automobil din țară.
Foto wall-street.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Programul Rabla 2026. Când încep înscrierile și câți bani primesc românii pentru o mașină nouă













