Alcoolul la volan continuă să fie una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere din România. Cu toate acestea, numeroși șoferi aleg să ignore legea și se urcă la volan după ce au consumat băuturi alcoolice, punând în pericol atât propria viață, cât și pe cea a celorlalți participanți la trafic.
Un astfel de caz a fost înregistrat luni, în municipiul Câmpulung. Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din comuna Mioarele, județul Argeș, a fost oprit de polițiști pentru un control de rutină pe o stradă din oraș.
În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o valoare peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ca urmare, șoferul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma celor constatate, polițiștii i-au reținut permisul de conducere și i-au eliberat o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
Totodată, pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.
Foto descriptiv: ordinea.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Examen auto cu ghinion. O tânără a încurcat frâna cu accelerația și a lovit 3 mașini













