Un caz ieșit din comun petrecut la Sibiu a ajuns pe masa judecătorilor, după ce procurorii au descoperit că o fetiță născută în 2023 a fost înregistrată oficial cu alți părinți decât cei biologici. Trei persoane au fost trimise în judecată, fiind acuzate de mai multe infracțiuni legate de falsificarea identității și a documentelor.
A născut folosind identitatea altei femei
Potrivit anchetatorilor, totul ar fi pornit înainte de naștere. Mama copilului, aflată într-o situație materială dificilă, ar fi acceptat să își lase fetița în grija unei alte femei.
Ca planul să poată fi pus în aplicare, aceasta s-ar fi prezentat la maternitatea din județul Sibiu folosind actele și identitatea celeilalte femei.
Documentele medicale au fost întocmite pe numele persoanei a cărei identitate a fost folosită.Ulterior, soțul acesteia ar fi depus declarațiile necesare pentru eliberarea certificatului de naștere.
Astfel, în actele oficiale, copilul a fost trecut ca fiind fiica celor doi soți, deși procurorii susțin că aceștia nu sunt părinții biologici, arată Mediafax.
Alocația, încasată pe baza actelor false
Ancheta arată că femeia care figura drept mamă în acte a solicitat apoi și alocația de stat pentru copil, bani încasați timp de câteva luni pe baza documentelor considerate false.
Dosarul a fost trimis Judecătoriei Mediaș, după ce procurorii au dispus trimiterea în judecată a celor trei inculpați pentru fals privind identitatea, fals în declarații și uz de fals.
Totodată, aceștia cer instanței anularea mai multor documente, inclusiv certificatul de naștere al copilului și actele care au stat la baza acordării alocației.
Foto Sfatul Părintilor
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:













