O amplă anchetă a procurorilor DIICOT a scos la iveală un mecanism prin care vechimea în muncă ar fi fost „cumpărată” contra unor sume cuprinse între 15.000 și 50.000 de lei. Societăți comerciale de tip fantomă și asociații nonprofit fără activitate erau folosite pentru înregistrarea retroactivă, ca angajați, a unor persoane care nu lucraseră niciodată în cadrul acestora.
Astăzi, 15 iulie, procurorii DIICOT – Structura Centrală, împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, au descins în mai multe locații din București și din județele Ilfov, Teleorman, Constanța, Giurgiu, Ialomița, Călărași și Galați. În total, au fost puse în executare 30 de mandate de percheziție la locuințele unor persoane, la sediile unor firme și chiar la o instituție publică.
Anchetatorii susțin că gruparea funcționa încă din anul 2018 și era specializată în introducerea unor date false în bazele informatice ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Mai exact, erau depuse declarații fiscale D112 care atestau în mod nereal că anumite persoane fuseseră angajate și că pentru acestea fuseseră plătite contribuțiile sociale.
Pentru a crea aparența legalității, membrii grupării foloseau asociații nonprofit fără activitate, societăți comerciale de tip fantomă și persoane vulnerabile, ale căror date de identitate erau utilizate pentru întocmirea documentelor. Astfel, beneficiarii apăreau în evidențele statului ca fiind angajați, deși nu lucraseră niciodată în respectivele entități.
Potrivit DIICOT, serviciul nu era gratuit. Persoanele interesate să obțină vechime fictivă în muncă plăteau între 15.000 și 50.000 de lei, în funcție de situație și de beneficiile urmărite.
Cercetările efectuate au reliefat faptul că, începând cu anul 2018, pe raza municipiului București s-a constituit și a activat un grup infracțional organizat specializat în comiterea unor infracțiuni de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prin introducerea on-line în bazele de date aparținând Agenției Naționale de Administrare Fiscală a unor date informatice nereale, reprezentate de declarațiile fiscale D 112 (declarația privind obligația de plată a contribuțiilor sociale, impozitul pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate) care atestă o vechime fictivă în muncă pentru un număr considerabil de persoane, cu scopul de a fi utilizate de Casele de Pensii competente pentru emiterea deciziilor de pensionare și implicit pentru stabilirea cuantumul pensiei.
Pentru atingerea scopului, membrii grupului infracțional au folosit asociații nonprofit fără activitate, societăți comerciale de tip fantomă și persoane vulnerabile ale căror date de identificare erau utilizate pentru a emite documente ce atestau, nereal, calitatea de angajat pentru persoanele interesate să obțină vechimea în muncă, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 15.000 și 50.000 lei.
Prin depunerea acestor declarații fiscale s-a urmărit crearea unui istoric scriptic în câmpul muncii pentru beneficiarii pensiilor, astfel încât aceștia să îndeplinească condiţiile de eligibilitate impuse de Casele de Pensii din punct de vedere al veniturilor realizate. Astfel, deși beneficiarii pensiilor nu au fost niciodată angajați la societățile comerciale și la asociațiile nonprofit controlate de membrii grupului infracțional organizat, în urma depunerii declarațiilor, aceștia au dobândit în mod fictiv și retroactiv această calitate.”, transmit procurorii DIICOT
În cinci ani, schema ar fi generat vechime fictivă pentru peste 860 de persoane. Dintre acestea, mai mult de 170 au folosit deja documentele pentru a obține decizii de pensionare sau pentru recalcularea pensiei. În unele cazuri, susțin anchetatorii, pensia a fost acordată unor persoane care, fără această vechime inventată, nu ar fi îndeplinit condițiile legale pentru pensionare.
Prejudiciul estimat până la 31 decembrie 2024 este de aproximativ 7 milioane de lei, însă procurorii precizează că suma este în continuă creștere, deoarece pensiile acordate în baza acestor date continuă să fie plătite.
De asemenea, aceste declarații au fost utilizate la majorarea cuantumului pensiei sau pentru emiterea deciziei de pensionare la solicitarea a peste 170 de persoane, cauzând bugetelor Caselor de Pensii competente o pagubă în valoare totală de aproximativ 7.000.000 lei, calculată până la data de 31.12.2024, ce are caracter evolutiv, valoarea sa continuând sa crească până in prezent.
Urmarea acestor acțiuni, Casele de Pensii au fost induse în eroare prin stabilirea, în mod necorespunzător, a unei valori mult mai mare a cuantumului sumelor de bani plătite persoanelor care au solicitat acordarea sau recalcularea pensiei. Mai mult, în unele cazuri, acestea au acordat pensii unor persoane care, fără aceste perioade introduse în mod nereal, nu ar fi beneficiat de acest drept.”, mai transmite DIICOT
Din cercetări a reieșit că nucleul grupării era format din șapte persoane, dintre care două sunt funcționari publici. Alți 13 suspecți ar fi sprijinit activitatea rețelei, identificând firme, persoane dispuse să își pună la dispoziție identitatea sau beneficiari interesați de obținerea unei vechimi fictive.
Anchetatorii susțin că membrii grupării introduceau și validau datele în sistemele informatice, verificau ulterior dacă acestea deveneau vizibile în bazele de date ale ANAF și colectau banii încasați de la beneficiari. În același timp, persoane din eșaloanele secundare ofereau consultanță în domeniul dreptului muncii și al asigurărilor sociale și intermediau relația dintre clienți și membrii grupării.
Persoanele vizate de anchetă au fost duse la audieri la sediul DIICOT – Structura Centrală, cercetările fiind efectuate pentru constituirea unui grup infracțional organizat, fals informatic, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și folosirea unor informații care nu sunt destinate publicității.
„Scuze că nu am anunțat înainte”
DIICOT a postat și pe Facebook comunicatul privind controalele pentru destructurarea rețelei care vindea vechime fictivă în muncă, alături de următoare fotografie.

Sursă foto: DIICOT
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Pitești. Intervenție salvatoare în drum spre serviciu. A sărit în ajutorul unui motociclist rănit











