►„𝐋𝐚 𝐦𝐮𝐥𝐭̦𝐢 𝐚𝐧𝐢!” 𝐬̦𝐢… 𝐨𝐫𝐝𝐢𝐧 𝐝𝐞 𝐝𝐞𝐦𝐨𝐥𝐚𝐫𝐞. 𝐂𝐨𝐢𝐧𝐜𝐢𝐝𝐞𝐧𝐭̦𝐚 𝐜𝐮 𝐩𝐚𝐫𝐟𝐮𝐦 𝐝𝐞 𝐔𝐒𝐑
Dacă scenariștii unei comedii politice ar fi propus o asemenea secvență, probabil că li s-ar fi spus că exagerează. Numai că viața politică românească reușește, încă o dată, să demonstreze că are un simț al umorului imposibil de egalat.
Vineri seara, în celebrul Fratelli din Mamaia, fostul prefect al Argeșului, Emilia Mateescu (USR), își sărbătorea împlinirea a 43 de ani. Cu doar câteva zile înainte își încântase prietenii virtuali cu o ședință foto realizată după o vizită la salon, în care arăta de-a dreptul ravisantă. Atât de ravisantă încât un alt fost prefect de Argeș, Gogu Davidescu, n-a rezistat tentației de a comenta: „Superbă!”.

Până aici, nimic ieșit din comun. Un fost prefect își serbează ziua într-unul dintre cele mai cunoscute beach-baruri de pe litoral.
Numai că, în aceeași zi și în același loc, o altă membră USR avea cu totul alte planuri. Ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu, și-a făcut apariția în Fratelli însoțită de fotografi și cameramani, nu pentru o petrecere, ci pentru un control. Iar surpriza pentru administratorii localului a fost una greu de digerat: barul care funcționează de peste un deceniu pe plaja din Mamaia a primit notificarea că trebuie desființat.
În timp ce o useristă ridica un pahar pentru aniversare, cealaltă ridica… ordinul de demolare
Administratorul localului, Adrian Dinu, i-a explicat ministrei că o astfel de măsură, aplicată în plin sezon estival, ar afecta serios turismul românesc.
Este ok, respectăm legea, ne asumăm, dar în situația actuală riscăm să ne jucăm cu o poveste foarte sensibilă, apropo de turism”, a declarat acesta, cerând găsirea unei soluții care să nu lovească în afacerile aflate în plin sezon.
Vizita Dianei Buzoianu a fost intens mediatizată, imaginile surprinzând-o pe ministră inspectând plajele însoțită de camere de filmat, într-o acțiune pe care presa centrală a descris-o drept o adevărată campanie de imagine. Coincidența face însă ca exact în acele ore, la câțiva metri distanță, Fratelli să fie gazda aniversării unei alte reprezentante USR.
Politica românească are, uneori, un simț al ironiei greu de egalat. În timp ce unii clienți ciocneau pahare și făceau fotografii aniversare, administratorii localului încercau să afle dacă peste câteva luni vor mai avea unde să le organizeze.
Episodul a stârnit reacții și în mediul de afaceri
Omul de afaceri Cătălin Gherzan critică abordarea și consideră că autoritățile ar fi trebuit să caute soluții care să păstreze investițiile și locurile de muncă, fără a compromite respectarea legii.
Dărâmi ceva ce aduce venituri în loc să cauți soluții de acceptare…? Odioasă soluție!”, a comentat acesta.
Dincolo de disputa juridică privind autorizațiile și documentațiile urbanistice, imaginea zilei rămâne una greu de egalat: într-un colț al terasei se cânta „La mulți ani!”, iar în altul se vorbea despre demolare.
Uneori, politica chiar nu mai are nevoie de satiră. Și-o scrie singură.
Material realizat de Iulia Bădulescu
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Ecouri după vizita de lucru a tovarășului Georgescu la Domnești













