Tradiții de Rusalii! Care este semnificația ielelor

de | 12.06.2022 08:30 | După locație, După subiect, Lifestyle, Național, Știri

Tradiții de Rusalii! Semnificația sărbătorii și ce este interzis să faci

Prima zi de Rusalii în 2022 se sărbătorește pe 12 iunie, fiind în fiecare an celebrată la 50 de zile după Învierea lui Iisus Hristos. Cunoscută în popor și ca Pogorârea Duhului Sfânt, sărbătoarea are o semnificație aparte, fiind cea mai respectată după Crăciun și Paște.

Rusaliile se sărbătoresc în funcție de fiecare regiune din România, în unele zone ținând mai mult decât în altele. De exemplu, oamenii din Moldova și Transilvania celebrează această sărbătoare timp de 3 zile, în timp ce în Oltenia și Muntenia sunt pe o perioadă de 7 zile, iar în Banat pentru 8 zile.

Denumirea sărbătorii vine de la Rosalia, o sărbătoare romană a trandafirilor și rozelor, închinată și strămoșilor în trecut. De Rusalii se marchează încheierea sărbătorii pascale: Învierea, Înălţarea şi Pogorârea Duhului Sfânt. Sărbătoarea mai este cunoscută și sub numele de Cincizecimea, făcând referire la cele 50 de zile după Învierea Domnului, sau Cincizecimea iudaică.

Toți apostolii erau adunați la un loc și din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet ca de suflare de vânt ce vine repede și a umplut toată casa unde ședeau ei. Și li s-au arătat, împărțite, limbi ca de foc și au șezut pe fiecare dintre ei. Și s-au umplut toți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi”, se arată în „Faptele Apostolilor” (cartea a V-a a Noului Testament) privitor la ziua Cinsizecimii iudaice.

Sărbătoarea este strâns legată și de întemeierea Bisericii creștine. Se spune că după această întâmplare, Apostolul Petru a botezat 3000 de oameni, marcând începutul creștinismului.

Care este semnificația ielelor

În trecut, oamenii credeau că Rusaliile sunt spiritele morților sau ielele, care au ieșit din morminte pentru a sărbători Paștele cu cei vii.

În Bărăgan, se crede că ielele pot lua mințile oricui. Se mai spune că apar doar pe timpul verii și pedepsesc oamenii rău care nu le respectă zilele.

Pentru a fi feriți de iele, oamenii respectă și astăzi numeroase obiceiuri.

Tradiții și obiceiuri de Rusalii

Pentru a nu fi „luați de Rusalii” sau pociți de iele, creștinii poartă în buzunare usturoi, leuștean sau pelin.

În Oltenia este celebru Dansul Călușarilor, care este văzut ca un joc ce aduce noroc și sănătate. În cea de-a doua zi a sărbătorii, călușarii merg la colindat și alungă spiritele rele din locuințele în care ajung.

În Ardeal, oamenii respectă obiceiul cunoscut ca „udatul nevestelor”. Potrivit acestuia, soțiile sunt stropite cu apă pentru a se menține sănătose și frumoase întreg anul.

Ce nu e bine să faci de Rusalii

Creștinilor le este interzis să meargă la câmp de Rusalii, deoarece pot fi prinși de iele.

Se spune că cei care nu respectă această sărbătoare vor fi pedepsiți de spirite rele și vor provoca boala cunoscută sub numele „luat din Rusalii”.

Un alt obicei respectat de oameni este acela de a nu pătrunde în vie sau în locuri pustii, în păduri ori fântâni, pentru că pot da de spiritele rele.

Cei care se ceartă în această zi vor fi „luați de Rusalii”.

Creștinii nu trebuie să lucreze în ziua de Rusalii, deoarece vor fi pedepsiți de iele.

Vreme de 9 săptămâni, începând cu ziua de Rusalii, nu este bine să aduni ierburi de leac.

Foto jienii.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Reguli noi la examenul auto! Veste mult așteptată de argeșeni

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Banat | Roman | Rusalii