Argeșul se află printre cele cinci județe pentru care hidrologii au emis o nouă avertizare cod galben de inundații, miercuri, 4 noiembrie. Atenționarea este valabilă până joi, 5 noiembrie, la ora 12:00, și vizează râuri din bazinele hidrografice Călmățui, Vedea și Neajlov.
Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), avertizarea a intrat în vigoare miercuri, 4 noiembrie, la ora 10:00. Pe fondul precipitațiilor prognozate și al propagării viiturilor, sunt posibile creșteri ale debitelor și nivelurilor apei, dar și depășiri ale cotelor de atenție pe anumite cursuri de apă.
Pericol de inundații. Cinci județe vizate
Hidrologii avertizează că pot apărea viituri rapide pe râurile mici, scurgeri importante de apă de pe versanți și inundații locale.

Pe lângă Argeș, codul galben vizează cursuri de apă din Olt, Teleorman, Dâmbovița și Giurgiu. Oamenii sunt sfătuiți să evite deplasările n apropierea râurilor, să nu traverseze zonele inundate și să respecte indicațiile autorităților.
Foto (descriptiv) Digi 24


























