Dumnezeu a deschis a șaptea biserică Profides la Pitești. Cu rock creștin, pizza și război declarat diavolului și vrăjitoriei!
Piteștiul are, de sâmbătă, o nouă biserică. Nu una cu turle, clopote, icoane și mesaje pe ușă cu „N-aveți voie să veniți cu lumânări din altă parte!”, ci una cu scenă, instrumentiști, muzică pop-rock, cafea, pizza și predici în care diavolul este pomenit cu o frecvență demnă de un adversar politic în campanie electorală. Este a șaptea biserică Profides, comunitatea creștină fondată de pastorul Toni Berbece, iar noul ei păstor este piteșteanul Daniel Dinică, un om care a așteptat nouă ani să primească această misiune. Am fost la inaugurare, să vedem cum arată o slujbă în care Dumnezeu este lăudat pe ritmuri moderne, dar păcatele sunt tratate cu o severitate cât se poate de tradițională.
De la sala de forță la întărirea credinței
Pe la ora 19:00, lumea începea să se adune într-un spațiu care, până nu de mult timp, găzduia o sală de fitness. Afacerea cu mușchi a dispărut, iar locul a fost preluat de una cu suflete. La intrare, oamenii sunt întâmpinați cu apă, cafea și gustări. În sală, vreo sută de persoane, poate ceva mai multe. O mică scenă, instrumente muzicale, microfoane, lumini și o atmosferă relaxată. Mai degrabă începutul unui concert decât imaginea clasică a unei slujbe religioase. Copii mulți și de toate vârstele, de la sugari gălăgioși la adolescenți care scrolau discret pe instrumentele de socializare ale satanei.
Publicul era format în mare parte din credincioși veniți din București și Craiova, alături de membri ai familiei și apropiați ai noului pastor. Sunt oameni de toate felurile, unii mai prosperi, alții mai modești, unii acoperiți cu batic, altele cu pleata în vânt, dar cu o familiaritate comună a gesturilor și a limbajului. Își spun „frați” și „surori”, se îmbrățișează, se salută, se cunosc. O comunitate care funcționează după reguli proprii și în care apartenența se vede aproape imediat. Îl observ și pe câte unul dintre cei care îi asigură pastorului Toni Berbece protecția în aparițiile sale publice filmate. Până și propovăduirea Evangheliei pe stradă pare să aibă nevoie, uneori, de puțină logistică.
În drum spre scenă, Toni strânge mâini. Mi-o strânge și pe a mea, stăruind puțin, cu un zâmbet complice. Probabil că nu aveam figura unei surori suficient de familiarizate cu lucrarea Domnului.
Piteștiul are nevoie de Hristos. Dar câți piteșteni au venit?
Pastorul începe cu o întrebare simplă: „Am o întrebare pentru voi: câți sunteți din Pitești sau din zonă?” Se ridică vreo cinci-șase mâini. Momentul spune destul de multe despre începuturile noii comunități. Biserica este la Pitești, dar enoriașii piteșteni sunt, deocamdată, o minoritate. Cei mai mulți au venit să susțină inaugurarea din alte orașe. Localnicii urmează să fie câștigați de acum înainte. Toni Berbece nu pare descurajat. Dimpotrivă, vede în această situație o misiune.
„Piteștiul are nevoie de Hristos. Mai sunt oameni nemântuiți aici, în Pitești? Înseamnă că avem treabă. Dacă mai este și unul nemântuit în Pitești, înseamnă că am deschis biserica pentru el.”
Așadar, indiferent câte biserici există deja în oraș, mai este loc pentru una. Sau pentru încă o sută, după cum vom afla imediat.
„Dragilor, rolul nostru în Pitești este să-i aducem pe oameni la Hristos. Și de aia ne-am adunat aici. Piteștiul are nevoie de încă 100 de biserici care să lucreze, care să iasă pe străzi, să ducă Evanghelia, să împartă Biblii. O să vă aducem noi de la București Biblii gratis, să împărțiți cu sutele, doar să vă faceți datoria.”
Programul de extindere este, așadar, ambițios. O sută de biserici ar schimba serios peisajul religios al orașului, dar și piața locală a spațiilor de închiriat.
Înainte de a trece la playlistul pregătit pentru inaugurarea Bisericii de la Pitești, pastorul Toni ține să sublinieze carisma sa pastorală și povestește cum, în urmă cu trei ani, i-a spus unui bărbat din Brașov doar că este pastor. Omul l-ar fi căutat apoi pe internet și, de atunci, i-ar asculta predicile aproape în fiecare seară, înainte de culcare.
„De trei ani de zile adoarme cu predicile de la Biserica Profides”, spune Toni, emoționat de puterea unei simple prezentări
„Avem foarte mare putere să cucerim în numele lui Hristos. Trebuie doar să ne facem datoria. Trebuie să le spui oamenilor orice despre Hristos, spune-le mărturia ta, dă-le o Biblie, vorbește-le de Hristos.”
Muzică bună, păcate multe și un adversar care nu lipsește niciodată
Începe muzica. Și trebuie spus, fără nicio ironie, că muzica este foarte bună. Instrumentiști profesioniști, sunet îngrijit, melodii antrenante, cu influențe pop și rock. Toni Berbece cântă cu forță și patos, ochii întredeschiși, pumnul strâns. Zici că e Robert Turcescu în semifinale la Eurovision.
Slujba alternează cântările cu predicile, mărturisirile personale, momentele de emoție și pasajele de condamnare a păcatului. Formula este modernă, mesajul moral rămâne foarte strict. Alcoolul, pornografia, desfrâul, divorțul, avortul, jocurile de noroc și practicile considerate oculte sunt aduse, pe rând, în fața judecății spirituale. Iar Piteștiul primește o atenție specială.
„Hai să ne rugăm pentru Pitești! Ridicăm mâinile și cerem ca orașul acesta, Pitești, să fie așezat la picioarele Tale. Nu am venit aici să intrăm în competiție cu vreo biserică. Am venit aici să intrăm în competiție cu diavolul. Vrăjmașul nostru nu e vreo biserică sau vreun pastor sau vreun preot. Vrăjmașul nostru este diavolul. Am venit să smulgem oameni din ghearele morții, ale diavolului. Și dacă, Doamne, ne dai un suflet, două, trei, zece, o sută, o mie, pentru Tine, am atins ținta.”
Pastorul continuă, anunțând și strategia de teren: „Scopul nostru este să vedem oameni mântuiți în numele lui Hristos. Scopul nostru este ca oamenii care sunt aici, în Pitești, să audă, să cunoască adevărul. Vom ieși în parcuri, pe străzi, vom împărți afișe, pliante, vom duce Evanghelia, vom dărui sute și mii de Biblii ca să pătrundă în sufletele oamenilor și să se manifeste Evanghelia prin ei.”
Urmează o comparație între noua biserică și alte activități care, în interpretarea pastorului, țin de teritoriul adversarului.
„În numele lui Iisus Hristos, acest județ va fi impactat de această lucrare. N-am venit aici pentru a face competiție, ci a lăuda numele lui Hristos. Se deschid în fiecare zi cluburi, se deschid discoteci, lucrări ale diavolului, tot felul de studiouri de chat și prostituție, se deschid în fiecare zi tot felul de case de toleranță, de pariuri. Și să nu ne bucurăm noi că aici, la Pitești, se deschide o casă a lui Dumnezeu? Să nu ne bucurăm că pe lângă sutele de case de pariuri, pe lângă sutele de studiouri de videochat, se deschide o casă a lui Dumnezeu și mă rog ca această casă să închidă lucrările diavolului, să nimicească lucrările diavolului.”
Nu știm dacă Piteștiul are, într-adevăr, sutele de studiouri de videochat invocate de pastor, dar aflăm că, în viziunea sa, noua biserică are o misiune considerabil mai amplă decât organizarea unor slujbe săptămânale.
„Ajută-ne, Iisuse, să aducem adevărul în orașul acesta atât de întunecat, plin de prostituție, de jocuri de noroc, de beție, de vrăjitorie. Argeșul este, din păcate, un județ cunoscut în România pentru vrăjitoriile din el. În numele lui Iisus avem puterea să zdrobim și vrăjitoria, alcoolismul, credința moartă.”
De la Craiova, întăriri pentru frontul spiritual
Pe scenă urcă și pastorul Alin, venit de la Craiova, însoțit de credincioși din comunitatea sa. Este prezentat ca un om care duce de doi ani o luptă spirituală într-un oraș dificil și care dispune de „arme spirituale puternice”. Fratele Alin vorbește cu ochii strânși, într-un registru solemn, presărat cu „porți ale binecuvântării”, „ungere divină” și referiri la puterile demonice.
„Îți mulțumim, Tată, că Piteștiul nu va mai rămâne la fel! Lumina Duhului Sfânt va pătrunde cum nu va mai pătrunde vreodată. Mișcarea Profides va prospera în continuare.”
O nouă melodie, un nou moment de emoție. Toni povestește despre o cântare interpretată pe Arena Națională și despre luptele prin care ar fi trecut comunitatea. „Mulți mi-au spus: «Toni, simțim o ungere specială peste această cântare, nu știm de ce, dar e o ungere specială». Puțini știu că diavolul a vrut să dea o lovitură de moarte Bisericii și că vrăjmașii au vrut să îngroape această lucrare. Dar iată că acum am deschis a șaptea biserică și mă rog să deschidem 70 x 7.”
Planurile de dezvoltare nu se opresc, prin urmare, la Pitești.
„În timp ce vorbea fratele Alin, vedeam așa, prin țara asta, clădiri pe care scria Profides, Profides… Vom lăsa o moștenire mare în țara aceasta. Mă rog să vină răpirea să ne ia pe toți acasă, dar orice ar fi vom împânzi țara asta de lucrări sfinte și curate în care Duhul lui Dumnezeu să lucreze, să schimbe vieți.”
Aici apare și o definiție a libertății care merită reținută.
„Unde e Duhul Domnului e libertate. Ai libertatea de a spune NU curviei, alcoolului, avortului, divorțului. Oamenii sunt robiți de satana. Oamenii din Pitești n-au libertatea asta. Cei prinși de alcool se duc și dau iama în alcool și se îmbată. Cei plini de curvii dau iama în curvii și curvesc. Cei plini de destrăbălări se duc către destrăbălări, că n-au libertatea să se opună. Dar când vine Duhul Domnului, îi eliberează.”
Darurile de bunăvoie și chiria care trebuie plătită
La un moment dat, slujba ajunge și la o problemă cât se poate de pământească: banii. Se anunță „darurile de bunăvoie”. Fiecare contribuie după posibilități și după cum îl lasă inima. O biserică nouă are nevoie de chirie, aparatură, instrumente, camere și cabluri. Până și lucrarea Domnului are cheltuieli de funcționare.
„Vreau să lăsăm aici o binecuvântare de bun start, ca să plătească chiria din locul ăsta, să putem să înaintăm. Mai au de cumpărat anumite instrumente, cabluri, camere, tot felul de lucruri. Le-am împrumutat și le-am dăruit multe lucruri de la București până își cumpără. Am ajutat și ajutăm lucrarea din locul acesta. Noi nu deschidem lucrări să profităm de pe urma lor, ci să le ajutăm.”
Pastorul îi îndeamnă pe credincioși să contribuie, prezentând donația drept o investiție spirituală.
„Adu o jertfă pentru răsplata asta, îți vei lua răsplata din sufletele mântuite și oamenii vindecați. E o jertfă de bun miros pentru această lucrare.”
Și, ca să destindă atmosfera, Toni laudă amenajarea noii biserici. „Îmi spunea fratele Daniel că a muncit toată noaptea. A vopsit, a pus draperii, d-alea vreau și eu acasă, când am venit, am pus ochii pe ele, e movul ăla regal. Deja îmi place foarte mult aici la Pitești. Se vede că e biserică de oameni gospodari, nu de cârpaci.”
Într-adevăr, locul arată îngrijit. Și, dacă Dumnezeu apreciază gospodarii, probabil că draperiile mov au fost o alegere inspirată.
Șapte biserici și patru ani în care Dumnezeu a lucrat la orgoliul pastorului
Continuă predica și Toni Berbece reamintește că Piteștiul este cea de-a șaptea comunitate Profides.
„Aceasta este a șaptea biserică deschisă, deși nu mă așteptam. Avem biserici în București, Lupeni, Paris, Craiova, Brașov, Cluj și Pitești. Cu ajutorul Domnului vom umple România de biserici Profides, pentru că este nevoie mare. Sunt puține biserici care să fie și frecventate în România, care să și atragă oameni ai lui Hristos.”
Pastorul ține să precizeze că extinderea nu trebuie confundată cu o afacere sau cu o competiție religioasă.
„La Biserica Profides Pitești nu am deschis un SRL, o cafenea sau o covrigărie. Când deschizi o biserică e o responsabilitate veșnică. Biserica asta din Pitești nu intră în competiție cu nimeni. Nici măcar cu cea din București sau din Craiova. Pentru că putem intra în competiție unii cu alții și din aceeași familie. Intră invidia, intră râca. (…) Eu nu am venit să construiesc imperii, eu nu iau cu mine nimic. Nu te lăsa atras în competiție cu ortodocșii, cu penticostalii, cu baptiștii!”, avertizează Toni, explicând că dorința de a străluci peste ceilalți poate deveni o capcană a orgoliului.
Urmează una dintre cele mai interesante mărturisiri ale serii. Pastorul povestește cum, la începuturile comunității din București, succesul muzical îi crease așteptări considerabile.
„Eu scosesem hit creștin, se cânta la toate nunțile, milioane de vizualizări. Mamă, îmi deschid biserică, 500 de la prima slujbă, să vezi ce bubuim acum!”
Numai că realitatea nu a ținut pasul cu optimismul: Patru ani a trebuit să mă zdrobească Dumnezeu ca să-mi încredințeze biserica de la București. Patru ani în care ne urcam pe scenă cu depresie: șapte pe scenă, șase pe scaune. (…„) Patru ani am numărat în sală: 14, 12, 16… Mă suna mama, soacra: «Potolește-te, nu vezi că nu-ți iese?». Dar, până nu calcă Dumnezeu în picioare, nu crește nimic.”
Daniel Dinică, pastorul care a așteptat nouă ani
Momentul central al serii este prezentarea familiei Dinică. Daniel, noul pastor de la Pitești, urcă pe scenă împreună cu soția sa, Mihaela, și familia. Toni Berbece îl prezintă ca pe un colaborator vechi, fidel și implicat în activitatea comunității.
„Sunt o familie frumoasă, numeroasă, iubitoare. Ei vin la București de nouă ani, la Biserica Profides. Umpleau mașinile cu părinții, frații, surorile. De multe ori veneau mai mulți de la Pitești decât din București. Și fratele Dinică mi-a spus: «Vreau să deschid biserică la Pitești, simt această chemare».”
Daniel nu este, așadar, un nou-venit care a descoperit recent vocația pastorală. De nouă ani face parte din comunitate, participă la activități și își însoțește familia la slujbele din București.
„Fratele Dinică vine și la București, și la celelalte biserici, îl trimit la nunți, la bolnavi, la diferite lucrări, este un soldat de elită din linia întâi, bun la toate”, îl laudă Toni.
Numirea sa nu ar fi fost însă o simplă decizie administrativă.
„Nu i-am spus: «Gata, Daniel, te pun la treabă». Nu, L-am întrebat întâi pe Dumnezeu. Și Duhul Domnului mi-a spus: «Omul ăsta ți-a fost credincios mereu și îți va fi până la capăt. E omul Meu, pune-l, că va rămâne credincios». Acestea au fost ultimele cuvinte ale Duhului Sfânt cu privire la Daniel.”
Este o procedură de numire în funcție greu de contestat în interiorul comunității: recomandarea vine, potrivit mărturiei pastorului, de la cea mai înaltă autoritate posibilă.
Toni continuă: „A stat lângă tine când alții au ales să plece. Aș vrea să-i binecuvântăm și să le dăm o ungere de bună administrare a acestei lucrări, o ungere de buni ispravnici și economi ai lucrării lui Dumnezeu. Nu e o ridicare în funcții, e o ridicare în slujire.”
Urmează rugăciunea de binecuvântare. Lui Daniel i se cere să primească autoritate „peste orice duh obraznic din județul ăsta”, să aducă eliberare, vindecare și mângâiere și să nu privească niciodată „prin ochii poftei sexuale”.
Un program pastoral destul de cuprinzător, în care intră și administrarea bisericii, și supravegherea propriilor impulsuri, și confruntarea cu duhurile neascultătoare ale Argeșului.
Apoi vine rândul soției noului pastor. Toni Berbece se roagă pentru Mihaela Dinică, dar binecuvântarea capătă o direcție foarte precisă: „Sora mea Mihaela să fie puternică, învrednicită de Hristos, supusă soțului ei, supusă cu un duh de supunere ca al miresei lui Hristos. Să nu iasă din cuvânt, să nu se ridice niciodată peste autoritatea fratelui Daniel și să-l slujească pe fratele Daniel și pe biserica lui.”
Aici, atmosfera modernă, cu instrumente electrice și muzică pop-rock, face loc unei concepții despre familie care aparține unei tradiții religioase mult mai vechi. Pentru Daniel, binecuvântarea înseamnă autoritate, conducere și responsabilitate spirituală. Pentru Mihaela, pe lângă putere și credință, este invocată explicit supunerea față de soț și interdicția de a-i contesta autoritatea.
Și uite așa, în biserica ce își propune să aducă libertatea spirituală într-un oraș considerat captiv al păcatelor, libertatea femeii căsătorite se întinde cât lesa de care este bine ținută, în supusoșenie.
„Am slăbit cinci kilograme de când am deschis biserica”
În sfârșit, vine și momentul noului pastor. Daniel Dinică vorbește cu emoție, dar și cu o dezinvoltură care trădează cei nouă ani petrecuți în preajma lui Toni Berbece. Are ritm, știe să se adreseze publicului.
„Atunci când Dumnezeu m-a dus lângă fratele Toni, m-a trimis fix pentru acest moment, ca să deschid o biserică în Pitești. Dar a trebuit să treacă nouă ani pentru ca Dumnezeu să mă zdrobească pe mine, ca să pot să fiu gata să accept provocarea. Eu sunt un om care foarte greu pleacă capul, dar când Dumnezeu mi-a spus să merg la Toni nu a fost ușor să plec capul sub un om, că am vrut să fiu cu capul plecat în fața Domnului.”
Daniel vorbește despre nevoia de credință a orașului și despre misiunea noii comunități.
„Sunt atâția oameni în acest oraș care stau cu capul pe pernă și plâng că au nevoie de Dumnezeu. Sunt multe biserici, dar sunt așa cum sunt. Noi vrem o biserică în care Dumnezeu să-Și găsească plăcere în acest loc, între noi.”
Apoi, o mărturisire cu efect imediat asupra publicului: „De când am deschis biserica, am slăbit cinci kilograme din cauza muncii.”
Noul pastor le mulțumește celor veniți din București, Craiova și Zimnicea și anticipează inclusiv comentariile despre dimensiunea propriei familii. „Știu că se va spune că e Biserica Dinicilor, că noi suntem 14 frați, dintre care opt băieți. Nu e a noastră, e lucrarea lui Dumnezeu.”
Daniel anunță și o activitate de rugăciune prin centrul Piteștiului, înaintea slujbei, precum și programul de sâmbătă al comunității. Alegerea zilei are legătură și cu implicarea copiilor săi în formația și echipa tehnică a lui Toni Berbece, la slujbele din alte orașe. Iar pentru cei care au rezistat până la finalul serii vine și o veste cât se poate de concretă:
„La final nu vă grăbiți, trebuie să vină și pizza.”
După atâtea referiri la păcat, mântuire, diavol, Duhul Sfânt și bătălii spirituale, pizza aduce întreaga adunare înapoi pe pământ. Și, probabil, este una dintre puținele bucurii lumești asupra cărora nu există nicio controversă teologică.
O biserică nouă într-un oraș cu multe credințe
Piteștiul are deja o viață religioasă diversă. Pe lângă majoritatea ortodoxă, aici există comunități romano-catolice, greco-catolice, penticostale, baptiste, adventiste și alte grupări religioase. Profides se adaugă acestui peisaj cu o formulă care îmbină spectacolul muzical, comunitatea strânsă și o interpretare conservatoare a moralei creștine.
Și uite așa, mai întâi a fost Biserica lui Dumnezeu, cu cele 10 porunci: nu ucizi, să nu furi, să nu… nevasta altuia, să nu uiți să dai bani la popă că și lui îi place în Merțan. Apoi au venit pocăiții și conturile lor de Facebook și TikTok și toată viața e o continuă poruncă: să nu bei țuică, să nu te epilezi, să nu porți colanți împotriva aproapelui tău, să nu te joci, să nu păcăni păcănelele și nici nevasta aproapelui sau ceva mai departelui, să fii supusă bărbatului, să nu te uiți cu jind la Maricica. Se împart cu încrâncenare și linie melodică inclusă sfaturi de viață care condamnă femeile la o existență supusă și pe copii îi sperie cu marea furie a lui Dumnezeu dacă vor fi prinși pe PS4, jucând Diablo.
România are o majoritate ortodoxă, dar pastorul, ca figură, vine din bisericile neoprotestante, comunități care înseamnă câteva procente de populație, dar care cresc constant în ultimii 30 de ani. Comunitățile oferă structură și religie ca pe vremuri, foc, pedeapsă, reguli, dar și pizza și sprijin material la nevoie. Predicile sunt invariabil condimentate cu discursuri despre practici imorale, sex, pornografie, videochat, sfârșitul lumii, din prisma moralității desăvârșite.
Alcoolul e o temă comună și una dintre principalele lor metode de recrutare. Femeile sunt și ele atrase de condamnarea preacurviei, sperând că bărbații lor o vor lăsa mai moale cu călcatul pe lângă. Cert este că oamenii simt că aparțin unei comunități, iar într-o lume în care sentimentul deznădejdii și al naufragiului emoțional este tot mai apăsător, nevoia de apartenență îi aduce inclusiv aici.
Seara s-a încheiat cu încă o cântare, „Hai, spune-mi cine”. Nu, nu este piesa lui Pepe.
Piteștiul are, de acum, a șaptea biserică Profides și un nou pastor, Daniel Dinică, hotărât să-și construiască aici comunitatea. Toni Berbece a promis Biblii, rugăciuni, ieșiri pe străzi și o luptă neobosită cu păcatele orașului. Deocamdată, piteștenii propriu-ziși au fost puțini la inaugurare, dar misiunea abia începe. Rămâne de văzut câți vor fi atrași de muzică, de predici și de sentimentul de apartenență și câți vor accepta, odată cu acestea, întregul regulament moral.
Dar stai, asta nu e tot! Frații, surorile și voturile lor
Dincolo de muzică, predici și lupta cu diavolul, asemenea comunități ridică și o întrebare cât se poate de lumească: ce se întâmplă când autoritatea spirituală întâlnește interesul politic?
Nu trebuie să presupunem că fiecare biserică își propune să producă un nou lider providențial, eventual un Călin Georgescu cu ambiții electorale. Dar acolo unde pastorul este ascultat ca un om prin care vorbește Dumnezeu, influența lui poate depăși cu mult chestiunile de credință. Mai ales într-o comunitate în care ascultarea, supunerea și fidelitatea față de autoritate sunt prezentate drept virtuți fundamentale. Iar politicienii cunosc foarte bine valoarea comunităților unite. O sută de oameni care vin regulat în același loc, ascultă același lider și împărtășesc aceleași convingeri reprezintă și un public electoral interesant. Nu neapărat o sută de voturi comandate, dar o sută de oameni la care un mesaj poate ajunge printr-o singură voce credibilă și autoritară, pentru că Dumnezeu însuși vorbește, nu pastorul. Poate nu întâmplător politicienii curtează asiduu toate aceste biserici, începând cu cea mai puternică dintre ele, Biserica Ortodoxă, în care popii noștri, unii dintre ei, fac campanie din amvon aproape fără nicio perdeluță.
Foto: ediția tipărită
