Inspectorii de muncă au desfășurat, în perioada 26–30 octombrie 2026, o serie de controale la nivel național. În urma acestora au fost aplicate sancțiuni în valoare totală de peste 8 milioane de lei.
Potrivit datelor transmise de Inspecția Muncii principalele probleme descoperite au fost munca la negru și nerespectarea normelor de securitate și sănătate în muncă.
Amenzi de peste 8 milioane în 5 zile
În doar cinci zile, inspectorii au efectuat 2.196 de controale și au aplicat 1.360 de sancțiuni, dintre care 441 de amenzi, în valoare totală de 8.092.200 de lei. Inspectorii au dispus și 2.761 de măsuri pentru remedierea problemelor constatate.
191 de persoane, găsite muncind fără forme legale
În domeniul relațiilor de muncă, au fost efectuate 1.333 de controale, în urma cărora au fost aplicate 506 sancțiuni. Dintre acestea, 288 au fost amenzi, în valoare totală de 7.192.700 de lei, iar 218 au fost avertismente. Totodată, angajatorilor le-au fost impuse 1.756 de măsuri de remediere.
Unul dintre cele mai îngrijorătoare aspecte rămâne munca nedeclarată. În timpul controalelor, inspectorii au identificat 191 de persoane care lucrau fără forme legale de angajare.
Pe lângă această problemă, verificările au scos la iveală și nereguli privind respectarea timpului de muncă și a perioadelor de odihnă, dar și situații în care angajatorii nu au pus în aplicare măsurile stabilite în urma unor controale anterioare.
11 echipamente de muncă, oprite din funcțiune
Nici în ceea ce privește securitatea și sănătatea în muncă situația nu a fost lipsită de probleme. Inspectorii au efectuat 863 de controale și au aplicat 904 sancțiuni, dintre care 153 de amenzi, în valoare totală de 899.500 de lei. Alte 751 de sancțiuni au fost avertismente, iar pentru remedierea deficiențelor au fost dispuse 1.005 măsuri.
În urma verificărilor, au fost identificate probleme legate de instruirea angajaților pentru prevenirea accidentelor de muncă, dar și de modul în care sunt utilizate, întreținute și verificate echipamentele de lucru.
De asemenea, în unele cazuri, evaluările riscurilor profesionale erau incomplete sau neactualizate, iar planurile de prevenire și protecție nu erau corelate corespunzător cu riscurile existente. Pentru a preveni producerea unor evenimente nedorite, inspectorii au dispus oprirea din funcțiune a 11 echipamente de muncă.

Reprezentanții Inspecției Muncii atrag atenția că neregulile descoperite nu sunt simple probleme birocratice, ci pot avea consecințe directe asupra drepturilor și siguranței angajaților.
Situațiile constatate în timpul controalelor nu sunt doar neconformități consemnate în documente. Ele reflectă realități concrete din locurile de muncă, în care drepturile lucrătorilor și integritatea acestora pot fi expuse unor riscuri. Pentru noi, fiecare neconformitate identificată trebuie să se traducă într-o schimbare reală la locul de muncă”, a declarat Mihai Nicolae Ucă, inspector general de stat adjunct.
La rândul său, ministrul Muncii, Petre Florin Manole, a transmis că verificările vor continua, subliniind importanța protejării angajaților și a respectării legislației.
Peste 400 de controale în fiecare zi! Acesta a fost ritmul echipelor Inspecției Muncii în perioada 26–30 octombrie: 2.196 de controale la locuri de muncă din întreaga țară. Au fost identificate 191 de cazuri de muncă nedeclarată și aplicate amenzi de peste 8 milioane de lei. Controalele vor continua. Angajații trebuie protejați, iar legea trebuie respectată”, a scris ministrul pe Facebook.
Foto descriptiv Evenimentul Zilei
























