Alți doi bărbați au fost confirmați cu variola maimuței, astăzi, 29 iunie. Este vorba de doi oameni cu vârste de 25 de ani și 42 de ani, ambii din București.
Unul dintre aceștia este contact direct cu un alt pacient diagnosticat cu această boală.
Starea de sănătate a acestora este bună, aflându-se în izolare la domiciuliu.
Amintim că marți, 28 iunie au fost confirmate încă 3 cazuri noi de variola maimuței în România, potrivit Ministerului Sănătății, toți fiind bărbați.
Aceștia au vârstele de 24 de ani, 33 de ani şi 38 de ani și sunt din București.
Anchetele epidemiologice se desfăşoară pentru stabilirea contacţilor direcţi”, transmite Ministerul Sănătății.
Prin urmare, în țara noastră au fost diagnosticați, până acum, 11 bărbați cu variola maimuței.
La nivel internațional, până în prezent au fost raportate 3.413 de infectări și un deces (în Nigeria). În Europa au fost cele mai multe infectări, aproape 3000, adică 86% din totalul cazurilor confirmate.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, Marea Britanie are deja 800 de cazuri confirmate, iar Germania și Spania au trecut de 500 de infectări fiecare.
OMS atrage atenția că această maladie se răspândește cu rapiditate, recomandând persoanelor infectate să se izoleze în casele lor.
Acesta este o reflectare tristă a lumii în care trăim, faptul că abia acum comunitatea internațională acordă atenție variolei maimuțelor, așa cum a apărut în țările cu venituri mari ”, a spus Tedros Adhanom Gebreyesus.
Totodată, directorul tehnic OMS, Rosamund Lewis, a specificat că cel mai ușor boala s-a răspândit prin „contactul strâns interpersonal”, dar este posibil să se transmită și prin aer.
Foto Stirilekanald.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonlie.ro:
OUG privind reducerea cu 50 de bani a prețului la carburanți! Cum arată documentul