Românii vor putea renunța, în anumite situații, la prezentarea documentelor în format fizic. Pe 14 ianuarie 2027 va fi lansarea oficială a ROeWallet, aplicația prin care mai multe date și acte personale vor putea fi accesate direct de pe telefon.
Ce va putea face ROeWallet
În prima versiune, utilizatorii vor putea prezenta digital datele de identitate, permisul de conducere, precum și informațiile privind domiciliul și reședința. Aplicația va avea și o funcție de verificare a vârstei și va putea fi instalată atât pe telefoanele cu Android, cât și pe cele cu iOS.
Înainte de lansarea pentru publicul larg, pe 22 decembrie 2026, va fi disponibilă o versiune beta, destinată unui grup restrâns de persoane.
Dezvoltată de Ministerul Afacerilor Interne, aplicația va primi treptat și alte funcții. Din februarie 2027 sunt prevăzute introducerea semnăturii electronice bazate pe certificat calificat, noi atestate digitale și conectarea cu alte platforme.
Pe viitor, portofelul digital ar putea include și alte documente, precum pașaportul, cardul de sănătate, diplomele sau polițele de asigurare. Acestea nu vor fi însă disponibile toate de la început.
Certificarea completă a sistemului, cu funcționalitățile prevăzute de regulamentele europene, este estimată pentru decembrie 2027, potrivit Digi 24.


























