Parlamentar PSD, mesaj de suflet: „Să avem sărbătorile pascale într-o sănătate și într-o adevărat creștinătate”

de | 09.03.2022 16:24 | Politic

  • Deputatul PSD Aurel Bălășoiu se simte oarecum copleșit de valul de probleme cu care ne confuntăm de ceva ani: pandemie, probleme economice, acum și un război care nu are cum să nu ne afecteze (cel puțin emoțional).

„Când se trage cu arma om în om nu mi se pare deloc bine. Criza sanitară, sperăm acum, cel puțin 1 martie, 15-20 martie, să scăpăm, să avem sărbătorile pascale într-o sănătate și într-o adevărat creștinătate, pentru că de doi ani de zile, ce s-a întâmplat nu a fost deloc ușor. În sfârșit, populația și oamenii între ei și între noi s-au răcit relațiile, adică nu mai puteai sta de vorbă, decât auzeai la spital au murit 1000, două trei sau nu știu cât la sută, pe țară.”, a declarat parlamentarul PSD.

E drept, domnul Bălășoiu a terminat Facultatea de Teologie de curând, la 60 de anișori, te-ai fi așteptat să fie mult mai coerent în discurs. Probabil că și în scris se descurcă la fel. Dar nu e vina sa, omul a avut un vis, să facă Facultatea de Teologie. Și l-a urmat. Vinovat e cine i-a dat diploma de licență!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/iulia-badulescu/" target="_self">Iulia Bădulescu</a>

Articol scris de Iulia Bădulescu

Jurnalist cu 21 de ani de experiență în presă, fiind specializată pe secțiunile de politică, administrație și pamflet, cu abilități editoriale complexe. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Aurel Bălășoiu