Ministrul Rafila: Fără mască, fără certificat COVID în restaurante și mall-uri

de | 01.03.2022 11:50 | Național

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a prezentat propunerile pe care ministerul le face CNSU și Guvernului în vederea relaxării măsurilor împotriva Covid 19. Printre acestea se numără propunerea ca mască sa nu mai fie obligatorie în aer liber, iar oamenii să poată intra în restaurante și în mall-uri fără certificat COVID. Mai mult, ar putea fi organizate și evenimente private fără restricții.

Aceste propuneri de relaxare au fost făcute după ce gradul de ocupare a paturilor COVID a scăzut sub 50%.

„Remarcaţi scăderea constantă la nivelul tuturor indicatorilor. Evoluţia ratei de pozitivitate este în jur de 15% din totalul testelor care se efectuează zilnic, un trend descendent al numărului de decese. Există o anumită întârziere faţă de scăderea numărului de cazuri ale persoanelor internate la ATI. Totuşi, trendul acesta descrescător”, a declarat ministrul Rafila.

Eliminarea mai multor restricții se află pe lista ministrului Sănătății, și anume:

„Este vorba despre accesul fără certificat electronic COVID în centrele comerciale, instituțiile publice, hoteluri, pensiuni și restaurante. De asemenea, creșterea limitei de la 30 la 50% din capacitatea maximă a spațiului, fără restricții de interval orar – ăsta cred că e un lucru așteptat de multă lume – pentru competiții sportive, activitățile din cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole, concertele în aer liber, conferințe, workshopuri, săli de sport și piscine”, a spus Rafila.

„Masca în mod evident nu se va mai utiliza în mediul exterior, însă purtarea măștii rămâne obligatorie în spațiile publice închise și este recomandată în spațiile deschise aglomerate”, a adăugat ministrul.

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Alexandru Rafila