Mașina de ridicare a containerelor îngropate a fost testată înainte de atribuirea licitației

de | 28.07.2022 08:36 | Administrație, Pitești, Știri

Săptămâna trecută, a fost semnat contractul de furnizare pentru 134 de containere îngropate și o mașină automată de ridicare a acestor containere.

Furnizorul este firma SC European Waste Technology SRL, care va livra sistemele și utilitara pentru suma de 14.625.576 lei inclusiv TVA, având o perioadă de execuție de 9 luni.

Prin achiziționarea containerelor îngropate pentru colectarea selectivă a deșeurilor, pe 5 fracții (deșeuri menajere, biodegradabile, hârtie/carton, pet-plastic/metal, sticlă), a utilajului  automat de colectare și transport a deșeurilor municipale, compatibil cu containerele care vor fi furnizate și a sistemelor electronice pentru acces, monitorizare și gestionare a datelor ce provin de la toate echipamentele utilizate pentru colectarea selectivă  a deșeurilor se urmărește dezvoltarea și extinderea unui sistem modern de colectare a deșeurilor, prin realizarea a 23 de platforme de colectare selectivă a deșeurilor municipale, pe 5 fracții, în cartierul Trivale din municipiul Pitești, pentru a permite respectarea standardelor europene și românești în domeniu. Containerele vor avea o capacitate de stocare de 3 și 5 mc, pentru a preveni depozitarea necontrolată în jurul platformei de colectare.”, anunță Primăria Pitești.

Firma care furnizează sistemele a mai livrat o mașină pentru Salubritate, care merge brici și acum

European Waste Technology, o firmă de profil din Dolj, nu este la prima colaborare cu municipalitatea piteșteană. Aceasta a mai furnizat o mașină de colectare a deșeurilor în anul 2016, care este perfect funcțională și utilizată în continuare de Salubritate 2000 SA.

Mai mult, European Waste Technology a participat și la licitația pentru furnizarea primelor 67 de containere îngropate achiziționate de Primăria Pitești, pentru proiectul-pilot, care s-a dovedit un eșec.

Lucrarea a fost câștigată de compania Pop Industry, iar sistemul de containere îngropate implementat de aceasta s-a dovedit un adevărat coșmar pentru piteșteni și administrația locală. Nici acum acesta nu este complet funcțional. Cuvele săpate în care sunt adăpostite containerele sunt inundate, deși nu avea voie să se infiltreze nicio picătură de apă în acestea, iar mașina de ridicat este inoperabilă, dând greș încă de la primele utilizări, când se chinuia peste 360 de secunde să apuce și să golească un container, deși durata din contract era de 118 secunde ca timp de operare.

Astfel, Pop Industry este prima firmă care a primit aviz negativ de la Primăria Pitești, ca sancțiune pentru deficiențele grave întâlnite la cuve și ale utilajului care nu funcționează.

Având această experiență în față, reprezentanții Primăriei Piteștene au fost mult mai precauți la această achiziție.

cristian gentea european waste

După cum ne-a povestit edilul Cristian Gentea, probele cu echipamentul și utilajul s-au realizat înainte de atribuirea licitației și au avut loc chiar în municipiu. Acesta ne-a declarat că speră ca de această dată sistemul să funcționeze ca la carte, mai ales că au fost mult mai stricți în procedură, învățând din neplăcuta experiență anterioară cu containerele îngropate, pe care a moștenit-o de la vechea conducere.

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/oana-bahrim/" target="_self">Oana Bahrim</a>

Articol scris de Oana Bahrim

Jurnalist cu 18 ani de experiență în presă cu peste 5000 de titluri publicate și cu implicare în numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Cristian Gentea | Dolj | Pitești | Primăria Pitești | Trivale

Ultimele articole