Razie pe Autostrada Soarelui! Șoferi drogați- prinși de polițiști

de | 16.08.2022 08:29 | După locație, După subiect, Eveniment, Național, Știri

Razie pe Autostrada Soarelui, luni, odată cu încheierea minivacanței de Sfânta Marie. Poliștii au prins patru șoferi care conduceau în timp ce se aflau sub influența substanțelor psihoactive. De asemenea, alți doi au fost depistați fără permis auto. Oamenii legii au reținut 13 permise de conducere.

Acțiunea desfășurată Brigada Rutieră la kilometrul 144 a avut ca scop prevenirea accidentelor rutiere produse din cauza șoferilor care urcă la volan sub influența alcoolului sau drogurilor. Astfel, polițiștii au efectuat 130 de verificări, 95 pentru consum de alcool și 35 pentru consum de substanțe psihoactive.

Au fost constatate nouă infracţiuni, dintre care patru pentru conducerea unui vehicul sub influenţa unor substanţe psihoactive, două pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, una pentru fals material în înscrisuri oficiale, una pentru uz de fals şi una pentru încredinţarea unui vehicul unei persoane care nu are dreptul de a conduce”, transmite Poliția Română.

În total, oamenii legii au aplicat amenzi de 34.650 de lei.

Foto descriptiv Stiripesurse

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

(VIDEO) Șoferi verificați cu câini antidrog, în Argeș

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Autostrada Soarelui