Cod galben de caniculă!
Reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de caniculă.
Acesta este valabil astăzi, 20 august, în regiunile vestice și sudice, dar și în vestul Transilvaniei, Maramureș, sudul Moldovei și zona continentală a Dobrogei.
Vor fi temperaturi maxime situate între 33 și 37 de grade, iar minimele nu vor fi mai mici de 18-21 de grade.
:În sud-estul țării disconfortul termic va continua să fie ridicat și în perioada următoare, anunță meteorologii.
Totodată ANM a emis și un cod portocaliu pentru perioada 20 august, ora 14:00 – 22 august, ora 12:00. Acesta este valabil în Banat, Oltenia, sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei, unde vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină.
În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 40…50 l/mp și pe arii restrânse de peste 70…90 l/mp. Sâmbătă (20 august) după-amiază și în prima parte a nopții pe alocuri vor fi vijelii puternice (rafale de peste 70…90 km/h).
Foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: