UPDATE
În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a aflat faptul că responsabile pentru vătămarea corporală sunt două persoane, un bărbat și o femeie. Ele au fost depistate de polițiști.
De asemenea, în cauză a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor, cercetările fiind desfășurate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.
Bărbatul s-a stins la spital.
ȘTIRE INIȚIALĂ
În cursul zilei de azi, luni, 22 august, polițiștii piteșteni au fost sesizați printr-un telefon de urgență la 112 cu privire la un conflict ce s-a desfășurat pe raza municipiului Pitești.
După deplasarea organelor oficiale la fața locului s-a constatat că un bărbat, de aproximativ 50 de ani, a fost înjunghiat de către o prostituată în vârstă de 22 de ani, căreia nu i-au fost achitate serviciile sexuale.
Victima este, în aceste momente, inconștientă, iar tânăra se află în custodia polițiștilor.
La acest moment bărbatului în cauză i se acordă îngrijiri medicale.
Polițiștii desfășoară cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc și luarea măsurilor legale care se impun.
Foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Trei curți inundate de apă din cauza canalizării, în Mioveni!