Liderul AUR, George Simion, a fost implicat, noaptea trecută, într-un scandal în Piața Victoriei din Capitală, în timp ce pregătea un protest AUR ce ar urma să se desfășoare în acest weekend.
Scandalul a pornit în jurul orei 3 dimineața, iar George Simion a fost săltat de mascați, fiind luat din autocarul partidului. Potrivit realitatea.net, susținătorii lui Simion s-ar fi îmbrâncit cu polițiștii. Mai mult, unul dintre agenți a fost agresat, fiind desfășurate cercetări pentru o posibilă faptă de ultraj.
Potrivit polițiștilor, conflictul a izbucnit după ce un șofer care conducea autocarul partidului a oprit într-o zonă interzisă. Lucrurile au escaladat, acesta refuzând să mute autocarul.
Acesta a refuzat să se supună dispoziției polițiștilor rutieri de mutare a autocarului din zona interzisă, motiv pentru care a fost sancționat contravențional cu 1.450 de lei, fiind dispusă și măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 de zile.
Pe timpul intervenției, unul dintre polițiști a fost agresat, în acest sens fiind sesizată unitatea de parchet competentă în vederea continuării cercetărilor pentru o posibilă faptă de ultraj.
Ulterior, polițiștii rutieri au dispus măsura ridicării autocarului, folosindu-se în acest scop o platformă de tractare.”, au transmis oamenii legii.
Pe de altă parte, liderul AUR ar fi acuzat polițiștii că au vrut să îi „plaseze microfoane și droguri” în autocar.
Ulterior, oamenii legii i-au cerut și lui George Simion să prezinte permisul de conducere, aflând, astfel, că acesta conducea mașina deși permisul îi era suspendat. Liderul AUR a ajuns la sediul poliției, acolo unde i-a fost întocmit un „dosar penal pentru conducere fără permis, respectiv conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având suspendată exercitarea dreptului de a conduce.”
Potrivit surselor G4media.ro, liderul AUR avea permisul suspendat în urma unui accident produs în luna aprilie a acestui an, în Buzău, incident soldat cu o persoană rănită.
Foto credit Ora de Sibiu
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Ministrul Mediului propune eliminarea IMEDIATĂ a urșilor care atacă omul