Informații noi
Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că au fost chemați degeaba în zona respectivă, fiind vorba de o alarmă falsă.
Oamenii legii atrag atenția asupra faptului că apelarea abuzivă sau alertarea falsă prin SNUAU se sancționează drastic, cadrul legal devenind mult mai strict.
Apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgență 112 sau transmiterea de mesaje abuzive la numărul 113 ori la numărul 114 se sancționează cu amendă de la 1.000 de lei la 2.000 de lei sau cu prestarea de la 100 de ore la 200 de ore în folosul comunității. Totodată, alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție este sancționată cu amendă de la 2.000 de lei la 4.000 de lei sau cu prestarea de la 200 de ore la 400 de ore în folosul comunității”; prevede legea.
Știre inițială
Un incendiu a fost anunțat printr-un apel la 112, în urmă cu puțin timp. Potrivit apelantului, acoperișul unei locuințe din comuna Cepari, Arsenești, a luat foc.
La fața locului se deplasează pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.
Foto descriptiv Alba 24
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Temperaturi de vară la final de octombrie! Când va fi prima ninsoare