- Cei care nu respectă legea riscă sancțiuni dure.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede ca Poliția Locală să aibă dreptul de a cere informaţii despre şoferii care au circulat cu maşinile altora.
Prin urmare, agenții vor avea dreptul să ceară actele conducătorilor auto care nu respectă Codul Rutier. De asemenea, Poliția Locală va putea să aplice amenzi în cazul în care șoferii refuză.
Până acum, doar polițiștii de la Rutieră aveau dreptul de a cere aceste date și de a da amenzi.
Mai mulți deputați liberali au fost inițiatorii acestui proiect de lege. Liberalul Cristian Tudor Băcanu a explicat că rolul polițiștilor locali era limitat, mai ales în ceea ce privește parcările ilegale.
La solicitarea Poliţiei Rutiere sau a Poliţiei Locale, proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice acesteia, în termenul indicat în cuprinsul solicitării, datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice. Poliţia Locală poate solicita aceste date de identificare numai în legătură cu exercitarea competenţelor în domeniul circulaţiei pe drumurile publice”, se arată în expunerea de motive.
Foto Știrile Pro tv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Șofer rămas fără permis pentru 510 zile! A fugit de polițiști și s-a oprit în șanț