Peste 16 milioane lei pentru deszăpezirea drumurilor județene

de | 15.11.2022 18:02 | Administrație, Județean, Știri

Pe Transfăgărășan a nins deja de două ori de la începutul toamnei, așa că și pe drumurile județene s-ar putea să avem parte de troiene în acest sezon rece. Regia Autonomă Județeană de Drumuri Argeș RA și-a făcut deja proviziile de material antiderapant, și-a pregătit utilajele și și-a stabilit planul de acțiune pentru deszăpezirea din iarna 2022 – 2023. Aceasta are în grijă peste 1160 km de drumuri județene, împărțite pe 4 districte și o secție. Pentru deszăpezirea acestora s-a stabilit că este necesar un număr de 102 utilaje repartizate pe districte, din parcul auto destinat acestei operațiuni făcând parte, printre altele, 19 buldo-excavatoare, 10 ATB-uri cu lamă și RNSP, 2 tractoare cu autogreder, 2 freze de zăpadă.

Combaterea lunecuşului se face utilizând atât materiale antiderapante (nisip, zgură etc.) cât şi fondanţi chimici (sare, clorură de calciu, saramură de sare) sau amestec de 10 – 30% (sau chiar mai mult pentru îmbrăcăminţi cu etanşeitate bună) sare şi nisip. Amestecurile trebuie să fie omogene, iar răspândirea lor cât mai uniformă pe suprafaţa părţii carosabile (cantităţi mai mari pe zone critice cum ar fi: intersecţii, declivităţi mari, curbe cu raze mici etc.).”, se arată în raportul prezentat consilierilor județeni.

Sarea se poate folosi pentru deszăpezire doar la temperaturi mai mari de -7°C

După cum se arată în programul de acțiune, utilizarea sării este eficientă numai pentru temperaturi la suprafaţa carosabilului mai mari de -7°C, pentru temperaturi mai scăzute fiind periculoasă şi nu se va mai folosi. Pe drumurile cu circulaţie intensă sau în timpul când vântul suflă tare este eficient să se utilizeze sare preumezită, dar numai până la temperaturi de -7°C.

Sarea pură se va utiliza numai pe îmbrăcăminţi bine etanşeizate cu aprobarea AND, respectiv a conducerii administraţiei locale. Pentru temperaturi mai scăzute (până la -15°C) se poate utiliza clorura de calciu sau numai material antiderapant. În cazul folosirii saramurii de sare aceasta trebuie să aibă o concentraţie de minimum 22 – 25%, în funcţie de temperatura suprafeţelor căii (mai mare de -3°C) şi condiţii atmosferice.

Materialul antiderapant se foloseşte de asemenea pe îmbrăcăminţile rutiere degradate, cu slabă etanşeitate, pe cele de beton de ciment realizate în ultimii 5 ani, drumurile pietruite şi de pământ, precum şi pe podurile metalice.

Pe drumurile de nivel I de viabilitate pe timp de iarnă este interzisă răspândirea manuală de materiale antiderapante tratate cu substanţe antiaglomerante sau a materialelor chimice, pentru a se evita formarea de gropi, care pot îngreuna sau periclita desfăşurarea traficului rutier.

Fac excepţie zonele din pante sau rampe unde se amplasează depozite mici pe marginea drumului, pentru a se putea acţiona în situaţii deosebite.

Circa 25.000 tone de materiale antiderapante 

Se vor aproviziona la pante şi la bazele de deszăpezire materiale antiderapante după cum urmează:

» nisip = 18.725 tone; (17.561 tone din aprovizionare + 1.164 tone din stoc);

»  sare = 6072 tone; ( 5.752 tone din aprovizionare + 320 tone din stoc).

Față de iarna 2020 – 2021, s-a scăzut canitatea de nisip și s-a crescut cea de sare.

Pentru iarna 2022-2023, în condiţii de iarnă grea, este necesară suma de 16.031.503,96 lei (fără  TVA), repartizată proporţional cu lungimea de drumuri de deszăpezit pe fiecare district. Comparativ cu aceeași solicitare făcută Consiliului Județean în urmă cu 2 ani, când prețurile erau mai mici, s-a majorat bugetul necesar acestor operațiuni. În iarna de la finele lui 2020, Regia cerea, pentru o iarnă grea, 9,5 milioane lei.

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/oana-bahrim/" target="_self">Oana Bahrim</a>

Articol scris de Oana Bahrim

Jurnalist cu 18 ani de experiență în presă cu peste 5000 de titluri publicate și cu implicare în numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Regia Autonomă Județeană de Drumuri | Transfăgărășan