În cursul zilei de marți, Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege care prevede reducerea vârstei de obținere de permiselor de conducere pentru categoriile C, CE de la 21 la 18 ani și a pentru categoriile D, DE de la 24 la 21 ani. Condiția este de obținerea unui certificat de competenţă profesională, potrivit Digi24.
Prin excepţie, (…) permisul de conducere pentru categoriile de vehicule C şi CE se eliberează de la vârsta de 18 ani cu înscrierea în acesta a codului naţional pentru atestarea valabilităţii categoriei numai în cazul conducerii vehiculului pe teritoriul României în prezenţa instructorului auto atestat sau a examinatorului din cadrul autorităţii competente în timpul desfăşurării cursului practic, respectiv a probelor practice pentru obţinerea certificatului de calificare profesională iniţială (CPI), astfel cum acesta este reglementat prin Normele privind pregătirea şi atestarea profesională a anumitor categorii de conducători auto, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 1214/2015 pentru aprobarea normelor privind pregătirea şi atestarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere sau cu înscrierea codului european armonizat privind deţinerea unui CPI. (..) prin excepţie, (…) permisul de conducere pentru categoriile de vehicule D şi DE se eliberează de la vârsta de 21 de ani cu înscrierea în acesta a codului naţional pentru atestarea valabilităţii categoriei numai în cazul conducerii vehiculului pe teritoriul României în prezenţa instructorului auto atestat sau a examinatorului din cadrul unităţii competente în timpul desfăşurării cursului practic, respectiv a probelor practice pentru obţinerea CPI sau cu înscrierea codului european armonizat privind deţinerea unui CPI”, prevede actul normativ.
Conform sursei citate, proiectul precizează că titularul permisului de conducere are dreptul să obţină istoricul sancţiunilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice în următoarele modalităţi: de pe site-ul Inspectoratului General al Poliţiei Române; de la orice structură de Poliţie rutieră. Camera Deputaţilor este for decizional.
Foto descriptiv Playtech
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Vouchere sociale – Veste bună! Intră pe card banii pentru tranșa 4!