Primarul comunei Oarja – 3 ani închisoare într-un dosar DNA

de | 23.03.2022 11:07 | Administrație, Importante, Rural

Primarul comunei Oarja – 3 ani închisoare într-un dosar DNA

După mai bine de cinci ani de când DNA l-a trimis în judecată, primarul comunei Oarja, Constantin Bîlea, a primit la sfârşitul săptămânii trecute verdictul: judecătorii Tribunalului Argeş l-au găsit vinovat şi l-au condamnat la trei ani de închisoare, cu suspendare. La pachet cu edilul au fost declaraţi vinovaţi şi ceilalţi inculpaţi în acest dosar de corupție, omul de afaceri Dumitru Stan primind cea mai severă pedeapsă: 4 ani şi 2 luni închisoare cu executare. În plus, cu toţii au fost obligaţi de instanţă să achite prejudicii şi amenzi penale ce depăşesc 2 miliarde de lei vechi. 

 

În decembrie 2016, DNA Piteşti l-a trimis în judecată pe primarul Constantin Bîlea pentru abuz în serviciu şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată. Conform rechizitoriului întocmit de procurorii Serviciului Teritorial Piteşti, în perioada 2012-2014, primarul Constantin Bîlea şi directoarea şcolii din Oarja, Iulia Mihaela Sima, cu încălcarea prevederilor legale privind finanţele publice locale şi achiziţiile publice, au încheiat cu firma administrată de omul de afaceri Dumitru Stan contracte de execuţie lucrări care priveau amenajarea unei camere frigorifice în interiorul Căminului Cultural Oarja, precum şi instalarea a cinci centrale termice în Şcoala Gimnazială „Dumitru Rădulescu” şi au dispus plata unor facturi pentru achiziţii de bunuri şi servicii de la aceeaşi firmă. Aceste servicii şi bunuri nu ar fi fost însă niciodată furnizate, dar asta nu l-a împiedicat pe edil să achite din banii primăriei facturile emise de firma lui Dumitru Stan. Pentru a ascunde fapta, primarul şi directoarea şcolii împreună cu viceprimarul Lucian Gherghescu ar fi semnat mai multe documente ce conțineau date nereale (devize de lucrări, procese verbale de recepție etc.) și au achitat omului de afaceri suma totală de 201.080 lei, considerat prejudiciu adus unității administrativ teritoriale.

La rândul său, pentru a-şi asigura banii primiţi pe degeaba de la Primăria Oarja, omul de afaceri Dumitru Stan „a ascuns și disimulat proveniența ilicită a sumei de 148.208 lei, prin introducerea lor într-un mecanism complex spălare a banilor, pe baza unor dispoziții de încasare, respectiv plată false, în temeiul unui contract inexistent, destinatarul final fiind tot omul de afaceri” – se arată în documentele acuzării. 

Închisoare cu executare pentru omul de afaceri care a primit bani pe degeaba de la Primăria Oarja

Procesul s-a derulat vreme de peste cinci ani la Tribunalul Argeş, iar vineri, 18 martie, completul de fond i-a găsit vinovaţi pe toţi cei patru inculpaţi. 

Constantin Bîlea a primit o condamnare la închisoare de 3 ani pentru abuz în serviciu, precum şi o amendă penală în valoare de 20.000 lei pentru complicitate la comiterea de către inculpatul Dumitru Stan a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. De asemenea, pe perioada termenului de încercare, primarul Bîlea trebuie să execute şi 120 de zile de muncă în folosul comunităţii, fie la Primăria Oarja, fie la cea din Bradu.

Mihaela Iulia Sima, fosta directoare de la Şcoala Oarja, a primit la rândul ei o pedeapsă de trei ani închisoare cu suspendare, fiind în schimb achitată pentru acuzaţia de complicitate la fals în înscrisuri, care a rămas exclusiv în sarcina primarului. 

Viceprimarul Lucian Gherghescu a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru fals intelectual în formă continuată şi la plata unei amenzi penale de 20.000 de lei, ca şi şeful său.

În ceea ce îl priveşte pe omul de afaceri Dumitru Stan, acesta a primit cea mai mare pedeapsă şi asta pentru că pe numele său au fost aduse şi cele mai multe acuzaţii. Astfel, el a primit o pedeapsă de 4 ani şi 2 luni închisoare cu executare, pentru complicitate la abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, precum şi spălare a banilor în formă continuată.

În plus, cei patru au fost obligaţi să achite Primăriei Oarja, care s-a constituit parte civilă, prejudicii de circa 166.000 lei, în acest sens fiind menţinute măsurile asiguratorii impuse asupra bunurilor indisponibilizate. De asemenea, zeci de documente despre care instanţa a stabilit că sunt false vor fi anulate. Decizia Tribunalului nu este însă definitivă, ea putând fi atacată cu apel. 

Bîlea şi-ar putea pierde funcţia

Dacă decizia Tribunalului Argeş va fi menţinută şi după apel, atunci Constantin Bîlea îşi va pierde funcţia de primar şi nu va mai avea dreptul, vreme de trei ani, să ocupe o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Constantin Bîlea este primar al comunei Oarja din anul 2008, fiind deja la al patrulea mandat.

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Bradu | Constantin Bîlea | Oarja | Primăria Oarja