Ciutacu, despre retragerea lui Robert Glință: „ „A fost prins dopat și se lasă el înainte să-i vină rușinea?”
Robert Glință, unul dintre cei mai cunoscuți înotători din lume, și-a anunțat retragerea din competițiile sportive în urmă cu două zile.
Decizia sportivului piteștean a șocat toată țara, mai ales că Glință este în floarea vârstei, alegând să facă „un pas înapoi de la înotul competitiv” la doar 25 de ani.
Robert Glință a spus că vrea să acorde mai multă atenție sănătății fizice, dar și emoționale.
După anunțul retragerii au apărut foarte multe reacții, una dintre acestea fiind a jurnalistului Victor Ciutacu. Destul de vehement în reacția sa, Ciutacu spune că nu înțelege retragerea prematură a înotătorului:
Un sportiv de 25 ani, înotător, multiplu medaliat în competiții de anvergură internațională, al doilea ca valoare din România, anunță brusc că se retrage. Printr-un mesaj în engleză, ca Halep la necaz, cu explicația simplă că trebuie să se ocupe și de sănătate. Atât și nimic mai mult, iar presa noastră, cu precădere aia de specialitate, ia act, traduce în română mesajul, ridică o sprânceană a mirare de serviciu și trece mai departe. Nici un de ce scormonitor. Băi, suntem sănătoși la cap? Glință are 25 de ani, nu 45!”, a scris Victor Ciutacu pe pagina de Facebook.
Mai mult, jurnalistul a întrebat ironic dacă nu cumva a fost prins dopat și hotărât să se retragă înainte să se afle.
La vârsta lui, Thorpe și Phelps se băteau cu sutimile de secundă, luau medalii cu sacul și băteau în serie recorduri mondiale. Al nostru zice că gata și noi nici măcar nu ne întrebăm convingător care-i motivul. Are – Doamne ferește! – vreo boală incurabilă, vreun beteșug greu tratabil care-l împiedică să mai facă performanță? Cu excepția unei glezne cât genunchiul, pozată și postată de maică-sa pe facebook acum vreo lună și ceva, afecțiune curentă în sportul de performanță, nimic. E depresiv și vrea să iasă din bula bazinelor? Habar n-avem, dar nici nu întrebăm. A fost prins dopat și se lasă el înainte să-i vină rușinea ca marii campioane a tenisului? Nimeni nu suflă un cuvințel. I-a dăunat mazărea la pungă din reclamele tv? Nici asta nu știm, însă nu ne străduim să aflăm. Până și partenerul lui de spoturi publicitare și de antrenament, Delfinul de Aur Popovici, altfel activ rău în rețelele sociale, tace ca un pește. În afară de mine, se mai miră cineva?”, a adăugat Victor Ciutacu.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Robert Glință se retrage din competiții: ”Resursele sunt epuizate!”