Vine din cea mai puternică companie argeșeană și națională – Dacia Renault, iar de un an este în conducerea Instituției Prefectului, ocupând funcția de subprefect. Bogdan Minciunescu a lucrat în cadrul grupului român – francez din 2009 până în 2022, atât în România, cât și în Franța, Marea Britanie și Maroc. Ultima funcție ocupată în mediul privat a fost cea de Financial Digital Reporting Manager, misiunea sa fiind aceea de a digitaliza și transforma financiarul Grupului Renault. În noua funcție de demnitate publică a aplicat și cultura organizațională în care s-a dezvoltat ca specialist, remarcându-se prin adaptabilitate, planificarea sarcinilor și managementul eficient al timpului și al atribuțiilor.
Pentru 2023 mărturisește că, fiind un om pragmatic și conștient de faptul că situațiile neprevăzute nu pot fi controlate, nu își face planuri.
Eu nu-mi fac planuri, nu este bine, căci astfel pot rata oportunități. Până acum am avut de trecut obstacole și am reușit chiar și în situații delicate să mă adaptez. Asta contează: agilitatea!”, explică subprefectul Bogdan Minciunescu.
Începutul acestui an l-a găsit în febra examenelor susținute pentru absolvirea Institutului Național de Administrație. Bogdan Minciunescu este licențiat în Drept, Inginerie și în Științe Economice, iar acum s-a specializat și în administrație publică.
De câțiva ani asistăm la o criză de specialiști în domenii-cheie: medici, roboticieni, IT-iști, mecanici auto, bucătari, muncitori în construcții, șoferi etc. Retenția personalului nu a fost niciodată o chestiune ușoară și va fi din ce în ce mai greu, iată câteva exemple: noile generații vor câștiguri imediate și mari, iar o carieră se construiește cărămidă cu cărămidă; companiile nu se implică suficient în învățământul dual etc. Ce sfat le dau celor care vor să vină în administrație?! Să aibă răbdare și să facă practică înainte să vadă dacă este ceea ce vor ei.”, este îndemnul lui Bogdan Minciunescu.
Consideră că premisele care au stat la baza formării sale ca specialist au fost unele mult mai avantajoase decât cele în care s-au format generațiile anterioare.
Consider că avem mai multe posibilități acum, joburi și studii în România, dar și în afară, mobilități în resurse umane și aș vrea să văd și mai multe la stat, dar acum poți avea experiențe profesionale multinivel.”, mai adaugă tânărul subprefect.
În calitate de cunoscător al mediului privat, dar și al celui public, a reușit să creeze o conexiune între aceste două sectoare și este de părere că singura cale către dezvoltare a societății este parteneriatul.
Este nevoie de o mai mare deschidere a autorităților publice pentru parteneriate public-private și este important ca acestea să gândească la scară (scalat) nu doar pentru localitatea pe care o reprezintă, ci integrat în colaborare cu alte entitați public-private la nivel regional sau național. Parteneriatul este leadershipul adevărat.”
Cât despre cum descrie ultimul an din viața sa, Bogdan Minciunescu ne-a mărturisit că a reușit să se integreze, să strângă legături cu alți colegi prefecți și subprefecți din țară și să finalizeze cursurile pentru performanță în managementul public, chiar dacă vin din managementul privat, fiind o etapă imperios necesară.
Sunt un sprijin real pentru autorități și mediul de afaceri, dar în special pentru cetățeni.”, a mai adăugat acesta.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Bogdan Ștefănescu: Adaptabilitatea la noua realitate este esențială supraviețuirii!