Așa mor oameni în trafic! Șoferi beți pe străzile din Argeș
Polițiștii rutieri argeșeni au continuat, în ultimele 24 de ore, acțiunile pentru prevenirea și combaterea cauzelor care duc la producerea accidentelor rutiere.
În urma verificărilor, au fost depistați doi bărbați, pe străzile din Argeș, în timp ce conducea fiind beți la volan.
Primul dintre aceștia a fost prin în comuna Bălilești. Bărbatul de 54de ani a fost verificat cu aparatul etilotest, care a arătat o valoare mai mare decât limita de de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Un alt bărbat, în vârstă de 52 de ani, a fost depistat în Câmpulung în timp ce conducea o mașină, deși se afla sub influența alcoolului. Mai mult, oamenii legii au descoperit că bărbatul avea permisul de conducere suspendat.
Ambii bărbați s-au ales cu dosare penale și au fost transportați la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge.
Peste 150 de sancțiuni contravenționale în 24 de ore
În ultimele 24 de ore, polițiștii au aplicat peste 150 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 25.000 de lei.
De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 15 permise de conducere și au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.
Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti vor continua acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.”, anunță IPJ Argeș.
Foto Arhivă
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Accident mortal pe A1! Șoferul vinovat a fugit de la locul faptei