Omul de afaceri Mihai Coteț face parte dintr-o categorie aparte de politicieni. Nu vorbim despre politicienii noi, care, bună pate dintre ei, s-au dovedit a-i întrece în metehne pe cei vechi. Vorbim despre politicienii care nu au încetat să fie, în primul rând, cetățeni. În fapt, președintele PNL Pitești consideră că un politician nu este sau cel puțin nu ar trebui să fie altceva decât un cetățean care a decis să se implice. Deși este implicat politic de câțiva ani, Mihai Coteț spune că îi place să facă, mai degrabă, politica Piteștiului și să se implice acolo unde ar putea avea un cuvânt de spus sau ar putea genera schimbări în bine, pentru comunitate. Acesta s-a implicat de-a lungul timpului în multe proiecte sociale și caritabile și continuă să o facă și acum, donându-și indemnizația de consilier local și sponsorizând numeroase cauze. De curând a ales să sponsorizeze și echipele de volei și baschet ale Piteștiului, neglijate ani buni în favoarea sportului rege.
În ceea ce privește businessul pe care îl deține de mai bine de 20 de ani – Radical Zero, companie care se ocupă cu distribuția de lubrifianți, unsori și alte produse petroliere – omul de afaceri piteștean începe 2023 cu aceleași gânduri ca în ultimii ani: să continue dezvoltarea măcar pe unul dintre segmente.
Traversăm de ceva vreme o perioadă dificilă și urmează ca și anul acesta să resimțim greutăți. Pe de altă parte, prin genul acesta de situații am tot trecut: am mai traversat cel puțin o criză economică, perioada de pandemie și tot felul de alte contexte economice dezavantajoase. De fiecare dată însă am căutat nu doar să mă mențin pe piață, ci să dezvolt măcar un sector de business. Dacă nu creșterea exporturilor, atunci dezvoltarea portofoliului de clienți sau diversificarea gamei de produse. Întotdeauna există o nișă sau un sector cu oportunități și de fiecare dată cred că am intuit foarte bine piața. De aceea, 2023 a început pentru mine cu aceleași gânduri de dezvoltare ca întotdeauna.”, ne-a declarat omul de afaceri.
Din punct de vedere politic, Mihai Coteț, care este și președinte al PNL Pitești, susține că vrea să se concentreze pe latura administrativă, prin prisma funcției de consilier local.
Potrivit acestuia, „politica nu poate fi decât un instrument cu ajutorul căruia poți să faci mai mult bine. Altfel, de vorbe, lumea este sătulă. De aceea îmi doresc ca anul acesta să reușesc, alături de echipa mea de consilieri liberali, să facem numai lucruri bune. Altfel, alianțele se fac și se desfac, dar asta ar trebui să ne afecteze cât mai puțin aici, la nivel local.”
Se discută tot mai mult despre criza de specialiști, indiferent despre ce domeniu discutăm. Mihai Coteț susține că s-a lovit destul de rar de acest impediment și asta pentru că a reușit să țină aproape, pe termen lung, o echipă motivată.
Orice companie se confruntă cu lipsa forței de muncă. Cred că, punctual, acest lucru se poate rezolva cu mai multă deschidere și facilități pentru cei cu care lucrezi. Dacă ai o politică pe termen lung prin care îți ții oamenii lângă tine, cred că nu te vei confrunta prea des cu acest disconfort. Eu mă bucur să am alături o echipă motivată și inimoasă. Tragem cu toții la aceeași căruță, iar succesul meu este și succesul lor.”
Mihai Coteț face parte din generația care și-a consolidat educația imediat după Revoluție, când încă se mai făcea… „școală serioasă”. Este însă falsă ideea potrivit căreia o generație ar fi mai valoroasă decât alta, susține managerul Radical Zero:
Sunt prima generație care a dat toate treptele, a dat bacalaureatul la cinci materii și am intrat cu examen la facultate. Atunci, tinerii aveau alte principii și preocupări, acum au altele. Problema este că noi încercăm să-i aducem pe ei în trecut, cu gândul la cum se făcea școală în urmă cu 50 de ani. Mi se pare total greșit, noi ar trebui să ne adaptăm la noua generație. Până la urmă, trebuie să privim către viitor, nu spre trecut. Aș vrea să văd dacă generația trecută ar putea face un program pe calculator. Noua generație poate.”
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: