În primele zile ale lunii februarie, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a încasat în contul deschis în Banca Națională a României suma de 531 milioane de euro, a anunțat MADR în comunicatul de presă publicat pe site-ul instituției.
Suma reprezintă rambursarea de la Comisia Europeană acheltuielilor realizate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură în luna decembrie a anului 2022 pentru acordarea plăților directe fermierilor finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).
”Aducem în țară fiecare euro pus la dispoziția agriculturii și dezvoltării rurale de către Comisia Europeană. Suntem în graficul asumat privind accesarea fondurilor europene și vom continua pe acest drum al acordării la timp a subvențiilor necesare, utile și cuvenite, având tot timpul în preocuparea noastră sprijinirea fermierilor noștri”, a declarat ministrul Petre Daea, potrivit sursei citate.
Astfel, suma totală a fondurilor europene intrată în conturile MADR de la începutul anului 2023 este de 1,564 miliarde de euro, fiind inclusă aici și rambursarea CE din data de 5 ianuarie 2023.
Foto descriptiv. Sursă foto: ceccarbusinessmagazine.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Observatorul laptelui va monitoriza piața laptelui și a produselor lactate