Imagini spectaculoase cu o acțiune de interevenție contra cronometru a pompierilor în cazul a doi copii căzuți în apele înghețate a râului Olt.
În imagini puteți observa cum cei doi copii se țineau la suprafață de niște bucăți de gheață.
Aceștia au fost salvați cu ajutorul pompierilor care au intervenit prompt.
Un minut… atât a durat până când salvatorii au ajuns la cei doi copii care căzuseră în râul Olt și care se țineau la suprafață doar cu ajutorul unor bucăți de gheață.
Câteva secunde dacă ar mai fi întârziat…
Dar nu au întârziat.
Salvatorii s-au mișcat IREPROȘABIL, iar cei doi copii au fost salvați!
Un minut cât pentru două vieți!
FELICITĂRI, Cristian, Daniel, Mihai și Alexandru!
Merită din plin toată admirația noastră!” este mesajul transmis de reprezentanții MAI pe pagina de Facebook.
Aceștia sunt pompierii care au salvat cei doi copii din râul Olt.
Patru suflete, patru caractere, patru oameni care au reușit să evite o tragedie prin intervenția lor rapidă.
Este vorba despre salvatorii: Alex, Daniel, Mihai și Cristi de la ISU Vâlcea.
Cu motorul la turație maximă, au spart cu căngile cât au putut de repede gheața.
Nu mai aveau timp. Cei doi copii se scufundau sub ochii lor.
Pe mal, fratele mai mic al unuia dintre băieți nu s-a oprit din plâns decât atunci când salvatorii i-au adus pe mal.
Doar câteva secunde mai lipseau și ar fi fost pierduți.
Felicitări Alex, Daniel, Mihai și Cristi!
Doi copii trăiesc astăzi datorită celor 4 salvatori vâlceni”, au menționat reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, România.
Video: Facebook Ministerul Afacerilor Interne, Romania
Foto: captura video MAI
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: