Mircea Andrei şi-a lansat noul proiect politic – Alianța Național Creștină

de | 20.02.2023 10:46 | Național, Politic, Știri

„Ţinta acestui partid este să ne recuperăm populaţia şi teritoriul”

Mircea Andrei is back! Personaj care a marcat scena politică argeşeană a ultimului deceniu, fostul preşedinte al principalului partid de opoziţie din judeţ şi primul adversar politic care a dat emoţii serioase social-democraţilor argeşeni se întoarce în politică şi nu oricum, ci din postura de lider naţional al unei formaţiuni politice aflate la început de drum. Alianţa Naţional Creştină a apărut din dorinţa de a oferi românilor o alternativă la actuala clasă politică, iar săptămâna trecută partidul a fost lansat oficial, în cadrul unui eveniment găzduit de Sala Amfiteatru a Institutului Naţional de Statistică din  Bucureşti.

Deşi abia sâmbăta trecută a avut conferinţa de lansare, Partidul Alianța Național Creștină funcţionează cu personalitate juridică încă din 2021, având ca semn electoral clopotul, ca simbol al credinței creștine şi al chemării la deșteptarea națională, iar ca slogan – „Simte românește!”. Până acum, iniţiatorii acestui proiect politic s-au ocupat de partea de organizare, urmând ca în perioada următoare să îşi popularizeze doctrina  ce are în centru interesul poporului român.

„Suntem sătui toţi de aşteptare; am început tineri această experienţă a democraţiei, a partidelor politice şi iată, după 33 de ani, suntem la o vârstă la care încă aşteptăm ca lucrurile să fie mai bune. Şi pentru asta ne aflăm cu toţii aici: să încercă, să facem lucrurile să meargă. În acest demers, îi avem alături pe colegii de la PNŢCD. Numele meu este Mircea Andrei şi sunt iniţiatorul acestui partid!”şi-a început discursul preşedintele Alianţei Naţional Creştine.

Mircea Andrei: „Vom fi un partid naţionalist şi vom promova interesele poporului român”

În cuvântul de deschidere, Mircea Andrei a vorbit despre ţintele politice ale noii formaţiuni:

Este un an de când am înfiinţat Alianţa Naţional Creştină şi am colindat ţara în lung şi-n lat şi nu am reuşit să rezonăm cu vreun lider politic consacrat care să fie locomotiva acestui partid, astfel încât rămâne misiunea noastră şi a celor care veniţi alături de noi să eliminăm acest amurg al zeilor pătaţi din politica românească, că până una-alta vedem mulţi politicieni, dar puţini oameni.

Avem o şansă în 2024 să închidem acest sistem bolnav, pentru că românilor le-a ajuns cuţitul la os. Nu se poate continua aşa: avem un jaf asupra ţării, asupra oamenilor fără precedent. Este prima oară în sute de ani când este pusă în pericol însăşi existenţa poporului român şi a ţării: avem 5 milioane de români activi plecaţi afară şi avem 40% din teritoriul României vândut. Ţinta acestui partid este să ne recuperăm populaţia şi teritoriul.

Vom avea ţine politice care să ducă la prioritizarea cetăţeanului român în ţara lui, pentru că este firesc ca în ţara noastră să ne facem singuri regulile, nu să ni le facă alţii, pentru că am acceptat regulile impuse de alţii şi le-am acceptat cam pripit. Furia românilor nu trebuie să se îndrepte însă împotriva străinilor, ci a celor care îi conduc: ca suprafaţă şi ca populaţie, România este a şaptea ţară în Europa, ca nivel de viaţă suntem penultima!

Aşa că, cu riscul de a fi catalogaţi drept extremişti, deşi niciunul dintre noi nu este şi nu se simte extremist, vom fi un partid naţionalist şi vom promova interesele poporului român, vom promova familia creştină, tradiţiile, biserica, legea ortodoxă şi cea catolică.

Apoi, va trebui să luptăm pentru refacerea structurii noastre economice. Observăm că multinaţionalele obişnuiesc să nu plătească mai nimic în ţara noastră: storc profitul şi, dacă e să plătească ceva, plătesc în ţara lor. Pentru că li se permite. Tema fundamentală când dezbaţi valorile unui popor este libertatea individului: n-ai cum să fii liber când eşti redus la un număr, când eşti în lista de consumatori a multinaţionalelor. Despre libertate este vorba, despre nevoia poporului român de libertate şi de demnitate socială” – a conchis Mircea Andrei.

Eugen Orlando Teodorovici şa conferinta Alianta National Crestina

Fostul ministru Orlando Teodorovici: „Nimeni nu se revoltă că țara este condusă de niște analfabeți”

La eveniment a fost prezent şi fostul ministru al Finanţelor şi al Fondurilor europene, Eugen Orlando Teodorovici. Discursul său a fost unul extrem de acid şi a lăsat de înţeles că ştie din interiorul sistemului că unele iniţiative şi proiecte sunt blocate în numele unor interese:

2024 nu este doar o șansă, este ultima șansă. Și o spune un om care a fost în sistem. E important să ai un om deasupra ta care să nu-ți dea peste mâini când vrei să faci ceva, nu să aperi un grup de interese. Țara, după 2024, în cazul în care nu va fi exploatată această șansă, va deveni o provincie a Europei.

Trec mereu prin Piața Victoriei, din 2017 încoace, și nu văd pe nimeni supărat. Vorbim de supărări la cafele, dar nimeni nu se revoltă că țara este condusă de niște analfabeți. Îmi doresc să văd români luptători. Caut și nu găsesc! Mă uit și mă tot uit și nu văd. Unde este spiritul acela de luptător? Nu văd un Vlad Țepeș care luptă pentru dreptate, nu văd un Mihai Viteazu… Visul meu de copil este să se unească Moldova cu România, sub conducerea mea!”, a declarat Eugen Teodorovici.

Alianţa Naţional Creştină – un partid naţionalist gândit în interiorul valorilor europene

Alianţa Naţional Creştină se declară de la bun început ca fiind un partid naţionalist, un naționalism gândit în interiorul valorilor europene, ca expresie a spiritului poporului român – după cum se arată în manifestul formaţiunii:

„Credem în Europa și în instituțiile internaționale, ne dorim să aparținem cu demnitate și mândrie acestei lumi complexe însă, pentru noi, întâietate au și vor avea poporul român și România. Poporul român, suveran peste granițele sale, trebuie să fie întâia valoare și primul gând al oricărui guvernant sau funcționar împuternicit de stat sau mandatat prin alegeri libere de către propriul popor.

Am fost și suntem o națiune mare, o civilizație veche care a contribuit în cursul istoriei la ceea ce este astăzi Europa. Am apărat această lume creștină cu sângele poporului nostru și ne mândrim cu o origine, o istorie și o moștenire culturală care ne face cinste și ne așează alături de orice altă națiune, la masa egalității în drepturi.

Ne dorim comunitatea statelor europene și rămânem alături de popoarele lumii ca parteneri puternici care pot oricând contribui pentru un drum comun spre o civilizație cât mai evoluată. În același timp, ne întoarcem cu fața la oamenii poporului nostru pentru a fi totuna cu ei și respingem orice modalitate prin care s-ar încerca a fi conduși de  alte state sau „elite” emanate de o lume tinzând către, o greșit înțeleasă, tendință a globalizării mondiale. Marginalizarea poporului român și a României nu va face altceva decât să determine instabilitatea unui partener care nu dorește acest lucru”, se arată în documentul de lansare al Partidului Alianța Național Creștină.

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Firmele din Argeş pot obţine fonduri europene nerambursabile de până la 3 milioane euro

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Alianţa Naţional Creştină | Mircea Andrei | Orlando Teodorovici

Ultimele articole