Elena Lasconi depune un alt proiect important prin fonduri europene

de | 20.02.2023 10:43 | Știri, Câmpulung Muscel, După locație, După subiect, Politic

Elena Lasconi și-a propus extinderea canalizării în Câmpulung, prin fonduri europene, cu încă 40 de kilometri, se arată în comunicatul de presă transmis. Zece mii de câmpulungeni sunt vizați direct de investiție.

Sursă foto: USR 

”Săptămâna viitoare depunem proiectul. E un proiect greu, dar esențial. Pentru mine fiecare stradă e importantă, pentru că, fiecare câmpulungean are dreptul să trăiască în condiții civilizate.

Ca să vă faceți o idee ce înseamnă asta: lucrările de canalizare în Câmpulung au început în anul 1952. Adică, în 71 de ani s-au executat 90 de km de canalizare. Dacă obținem finanțarea din bani europeni o să facem împreună, în maximum trei ani, 40 de km de rețea canalizare nouă.

Acestea sunt cele 38 de străzi: Șoseaua Națională, Drumul Morii, Valea Unchiașului, Islaz, Drumul Godeni, Valea Tiții, Băloaica, Frații Săndescu, Boboc, Mărcuși, Valea Ursului, Drumul Uzinei, Grădiște, Giugești, Ocnei, Fătulești, Decovilului, Coasta Grui, Plăieși, Drăcești, Richard, Măgurii, Calea Măgurii, Poligonului, Grigore Alexandrescu, Chilii, Livadiei, Furnicii, Mircești, Stănoi, Petre Zamfirescu, Dr. Nicolae Fălcoianu, Traian, Calea Pietroasă, Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân, C.A. Rosetti și B.P. Hașdeu.

Menționez faptul că, pe străzile de mai sus pe care nu există rețea de apă vom introduce și rețea de apă.

Viziunea mea este ca în perioada în care vom face aceste lucrări vom pregăti documentația necesară pentru asfaltare. Doar așa vom face lucruri trainice. O stradă reabilitată ca la carte, peste o infrastructură nouă de apă, canal, gaze ar trebui să țină 15-20 de ani. Refuz să lucrez așa cum s-a făcut până acum. Sper să înțelegeți”, a precizat Elena Lasconi, potrivit sursei citate.

Sursă foto: USR

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

USR Argeș: ”PNL Argeș, opriți atacul politic împotriva Elenei Lasconi”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Elena Lasconi

Ultimele articole