Activitatea Centrului Rus pentru Cultură și Știință din România, suspendată

de | 21.02.2023 14:23 | Administrație, După locație, După subiect, Național, Știri

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că a ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valery Kuzmin, a fost convocat, astăzi, la sediul MAE, la nivel de secretar de stat pentru afaceri strategice, pentru a fi notificat cu privire la decizia autorităţilor române de a suspenda activitatea Centrului Rus pentru Cultură şi Ştiinţă din România.

”Ambasadorului rus i-au fost reamintite situațiile repetate în care Centrul s-a angajat deliberat în acțiuni de prezentare distorsionată a realității și a adevărului istoric la nivelul opiniei publice românești. Aceste derapaje s-au intensificat și au dobândit accente noi, de o gravitate deosebită, în ultima perioadă, după declanșarea de către Federația Rusă a războiului de agresiune împotriva Ucrainei. Prin acțiunile derulate, Centrul s-a îndepărtat iremediabil de obiectivele firești de consolidare a legăturilor culturale și s-a transformat, în mod regretabil, într-un instrument de propagandă, dezinformare și disculpare a crimelor de război ale Federației Ruse din Ucraina”, explică MAE în comunicatul publicat.

Suspendarea activității, până cel târziu la 20 august 2023

”Secretarul de stat pentru afaceri strategice a transmis dezaprobarea fermă a părții române față de încercările constante ale părții ruse de atacuri hibride și dezinformare prin trunchiere și manipulare premeditată a realității, și a făcut apel la aceasta din urmă să renunțe la asemenea practici. Suspendarea activității Centrului va avea loc până cel târziu la data de 20 august 2023, până la care trebuie finalizate procedurile administrative implicate de această măsură”, potrivit sursei citate. Centrul Rus de Cultură și Știință din București a fost înființat în baza Acordului între Guvernul României și Guvernul Federației Ruse privind deschiderea și condițiile de funcționare a Institutului Cultural Român la Moscova și a Centrului Rus de Știință și Cultură în orașul București, semnat la Moscova, în data de 9 iulie 2013. În baza acordului menționat, la 15 mai 2015 a fost inaugurat Centrul Rus de Cultură și Știință, cu sediul în bulevardul Lascăr Catargiu nr. 50 din București.

Foto descriptiv. Sursă foto: gazetaromaneasca.com

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Grupul Renault, în top. Tot mai multe autoturisme noi înmatriculate în UE

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ministerul Afacerilor Externe