Argeș: Șofer de microbuz, sancționat de polițiști
O acțiune de tip blitz a fost desfășurată, în această dimineață, de către polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș, pe DN 7C, în Băiculești.
A fost verificată legalitatea transportului public de persoane, dar acțiunea a avut și scopul de preveni accidentele rutiere produse din cauza vitezei sau a conducerii sub influența alcoolului sau a drogurilor.
Printre cei sancționați de agenții de poliție se numără și un șofer de microbuz, în vârstă de 40 de ani, din Valea Danului. Potrivit oamenilor legii, în urma verificărilor, s-a stabilit că valabilitatea inspecției tehnice periodice a vehiculului era expirată.
Bărbatul a fost sancționat contravențional, iar certificatul de înmatriculare al autovehiculului a fost retras.
Șofer de 65 de ani, beat la volan
De asemenea, polițiștii din Curtea de Argeș au depistat un bărbat de 65 de ani, din Dănicei, județul Vâlcea, care conducea un autoturism pe DN 7C, în timp ce era beat la volan.
Fiind testat cu aparatul etilotest, a reieșit o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost transportat la o unitate medicală, pentru a-i fi recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma faptei sale, bărbatul s-a ales cu permisul suspendat.
Foto descriptiv Replica Online
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Dotare ilegală pe mașina unui tânăr din Argeș! Ce au descoperit polițiștii