Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș au depistat, în cursul zilei de joi, 2 martie, în jurul orei 19:30, un tânăr ce conducea și beat, dar și fără permis, prin Argeș.
Este vorba despre bărbat de 28 de ani, din Buzoești, care conducea un moped, pe DJ 504, pe raza localității Buzoești.
Din verificările polițiștilor s-a constatat că acesta nu posedă permis de conducere, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Tânărul inconștient s-a ales cu dosar penal conform art. 335 și 336 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
Foto descriptiv.
Sursa Foto ct100.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
A recunoscut că și-a omorât tatăl cu mai multe lovituri de cuțit! Adolescentul de 16 ani – ARESTAT