Din 15 martie. Vor începe măsurătorile pe brațul Chilia și canalul Bâstroe

de | 04.03.2023 09:37 | Administrație, Național, Știri

Autoritățile din țara noastră şi cele ucrainene au convenit în prima întâlnire tehnică referitoare la canalul Bâstroe, ca România să înceapă măsurătorile pe braţul Chilia şi canalul Bâstroe din data de 15 martie.

Vineri a avut loc o întâlnire tehnică, în format videoconferință, coordonată la nivel de secretari de stat, cu experți ai ambelor părți.

Când vom avea rezultatele

”Participanții au convenit ca partea română să înceapă măsurătorile pe brațul Chilia și canalul Bâstroe din data de 15 martie 2023. Totodată, s-a stabilit ca punct unic de contact câte un expert al fiecărei părţi. Aceștia se vor întâlni luni, 06 martie 2023 pentru a stabili detaliile planului de efectuare a măsurătorilor pe Brațul Chilia și pe Canalul Bâstroe, acestea fiind estimate să dureze 10 zile. Cele două părți au convenit că este cea mai bună soluție care să clarifice informațiile contradictorii pe tema dragării Canalului Bâstroe și a Brațului Chilia. Partea română și-a arătat disponibilitatea ca la aceste măsurători să fie prezenți și specialiști din Ucraina, dar și ai unor instituții terțe. Partea ucraineană va asigura securitatea navelor și personalului românesc, pe toată perioada activităţilor de măsurare”, este precizat în informarea publicată pe pagina de Facebook a Mnisterului Tranporturilor și Infrastructurii.

Vă reamintim că totul a început în luna februarie, atunci când Ministerul Transporturilor de la Kiev a anunțat că adâncimea canalului Bâstroe este de 6,5 metri, în comparație cu 3,9, cât era inițial – ceea ce ar permite vaselor de tonaj superior să poată naviga pe acest canal. La scurt timp de la anunț, Ambasada Ucrainei la București a precizat că este vorba despre lucrări de întreținere și nu de dragaj. Îngrijorate că eventualele lucrări realizate pe Canalul Bâstroe ar avea efecte grave asupra Deltei Dunării, autoritățile române au cerut să realizeze propriile măsurători.

Foto descriptiv. Sursă foto: ziare.com

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Cardul de energie 2023. Peste 350.000 de români urmează să primească sprijinul

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ministerul Transporturilor