Branșament de apă clandestin identificat la o asociație de proprietari din Pitești.
Ingineria a fost descoperită pentru că erau mari diferențe între ce se furniza la blocul respectiv și plata aferentă consumului locatarilor.
După ce în repetate rânduri la un bloc din Pitești s-au înregistrat diferențe mari între ceea ce furnizează și ceea ce se plătește, reprezentanții societății Apă Canal au verificat întreaga rețea, metru cu metru. Aceștia au constatat astfel că apa furnizată nu era contorizată, existând un branșament de apă ilegal, cu plecare dinainte de apometru.
Locatarii spun că nu știau despre existența acestui by pass.
Administratorul blocului spune că nici el nu știa despre faptul că din cauza acelui by pass nu toată apa este contorizată, dar că a ridicat tariful pentru a acoperi și banii celor care nu plătesc, altfel le-ar fi fost tăiată apa.
Cazul a ajuns și la Poliție.
Societatea Apă Canal va face acum demersurile pentru a recupera prejudiciul creat de la asociația respectivă.
Mai jos puteți viziona declarațiile făcute de: primarul Piteștiului – Cristian Gentea, directorul Apă Canal – Mihai Marinescu, administratorul blocului – Florian Popescu și a purtătorului de cuvânt al Poliției Argeș -Madalina Epure.
Foto: captură video YouTube
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: