Astăzi, 24 martie, polițiștii locali cu atribuții de control privind disciplina în construcții și afișajul stradal, ca urmare a solicitării mai multor verificări din partea Primăriei Municipiului Pitești – au identificat un investitor ce a efectuat lucrări de construcții, în zona de protecție a unui monument istoric din municipiul Pitești.
Poliția locală neavând competență legală privind cercetarea infracțiunilor, a sesizat organele de cercetare penală, conform legii, precizează reprezentanții Primăriei Pitești.
Municiaplitatea anunță totodată faptul că în perioada 20 – 24 martie au fost verificate peste 180 persoane și s-au dat 17 amenzi în valoare de peste 25.000 de lei.
Au fost verificate peste 180 de persoane fizice/juridice, soluționate peste 50 de sesizări primite din partea cetățenilor, în formă scrisă sau telefonică, prin dispecerat, și au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 25.700 de lei.”
În perioada următoare, aceste acțiuni vor continua în municipiul Pitești.
Polițiștii locali vor acționa în mod operativ și inopinat pentru respectarea legislației în vigoare.
Foto: Primaria Municipiului Pitesti
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: