Mersul trenurilor nu se modifică!
În această noapte se trece la ora de vară, astfel că ceasurile se dau cu o oră înainte iar ora 3:00 devine ora 4:00.
Conform reprezentanților CFR Călători trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia urmând a se efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor.
Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea la ora de vară se face în aceeaşi zi, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare.
CFR Călători informează că începând cu data de 26 martie 2023, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora oficială de vară, ora 03:00 devenind ora 04:00.
Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia se va efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor.
Trenurile operate de CFR Călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 25/26 martie a.c. la ora 03:00, care va deveni ora 04.00. După ora 04.00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.
Trenurile operate de CFR Călători aflate în circulație după ora 03:00, care devine ora 04:00, își vor continua mersul până la stația de destinație, iar în cazul în care orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 04.00 – 05.00, trenurile vor pleca în ordinea rangului.
Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea la ora de vară se face în aceeaşi zi de duminică, 26 martie 2023, între staţiile de frontieră cu țările vecine, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare, se arată într-un comunicat transmis de CFR Călători.
Foto: CFR Călători
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: