Astăzi a avut loc jurământul față de țară pentru 38 de cadre noi ale ISU Argeș!

de | 27.03.2023 19:05 | Eveniment, Județean, Știri

Astăzi a avut loc jurământul față de țară pentru 38 de cadre noi ale ISU Argeș!

Eu…. jur credinţă patriei mele, România.

Jur să-mi apăr ţara, chiar cu preţul vieţii.

Jur să respect constituţia, legile ţării şi regulamentele militare.

Aşa să-mi ajute Dumnezeu.”, a fost legământul sacru față de țară, rostit deodată de către cei 38 de pompieri militari noi.

 

Evenimentul a avut loc în fața drapelului de luptă al unității, a comenzii ISU Argeș, a familiilor și a prietenilor.

Subofițerii și soldații profesioniști au fost încadrați, după promovarea concursurilor desfășurate la finalul anului trecut, din sursă externă, iar în continuare urmează să se pregătească pentru a-și desfășura activitățile în funcțiile pe care le-au ocupat în familia ISU Argeș.

Depunerea jurământului militar este un moment plin de încărcătură emoțională deosebită în cariera unui militar.

Discursul inspectorului șef a trezit sentimentul de mândrie atât pentru cadrele militare, cât și pentru apropiații lor, dar şi de asumare a unei mari responsabilităţi de către noii noști colegi față de semeni, pentru care va trebui să facă tot ce este posibil pentru salvarea de vieți și bunuri.

Noi le urăm bun venit în rândul salvatorilor argeșeni și le dorim succes în pregătire și în misiunile pe care le vor avea.”, transmite ISU Argeș, într-o postare pe Facebook.

 

Foto ISU Argeș/Facebook

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Un tânăr a păcălit 9 persoane pentru suma de 150.000 lei!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș