LISTA COMPLETĂ! 364 de noi exproprieri pentru autostradă la Curtea de Argeș şi Tigveni

de | 27.04.2023 07:30 | Curtea de Argeș, Din ediția tipărită, După subiect, Economic, Rural, Știri

În ședința de săptămâna trecută, Executivul a aprobat o hotărâre de guvern care dă undă verde unei noi serii de exproprieri pe traseul autostrăzii Pitești-Sibiu, mai exact, pe tronsonul 4 situat între Curtea de Argeş şi Tigveni. Necesitatea noilor exproprieri a apărut după ce proiectul a suferit modificări, pentru realizarea tronsonului 4 fiind nevoie de o suprafaţă suplimentară de teren de circa 51 de hectare, aflate pe teritoriul localităţilor Curtea de Argeş şi Tigveni.

Pentru exproprierile suplimentare se dau 951.000 lei

Hotărârea de guvern adoptată săptămâna trecută prevede declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor situate pe amplasamentul suplimentar, nu mai puţin de 364 de imobile proprietate privată, aflate pe coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național ,,Autostrada Sibiu-Pitești” – Secțiunea 4 Tigveni-Curtea de Argeș, fiind incluse pe noua listă.

Pentru despăgubirea proprietarilor terenurilor expropriate, statul plăteşte, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, 951.000 lei. Majoritatea terenurilor care urmează să fie expropriate sunt în extravilan, fiind din categoria terenurilor arabile, a fâneţelor, livezilor, păşunilor, pădurilor sau terenuri neproductive, doar 27 dintre proprietăţi fiind situate în intravilan. Proprietarii de păduri afectaţi vor primi, pe lângă sumele aferente terenurilor expropriate, şi despăgubiri pentru masa lemnoasă existentă pe aceste suprafeţe.

Lista completă cu imobilele expropriate şi sumele pe care le vor încasa proprietarii – AICI!

Lotul 4 Curtea de Argeș-Tigveni are o lungime de 10 km şi, deşi este cea mai scurtă porţiune din autostrada Piteşti-Sibiu, presupune şi lucrări complexe, cea mai dificilă fiind construcţia unui tunel de 1,3 km pe sub dealul Momaia. Constructorul PORR (Austria) a început organizarea de șantier încă din martie, termenul de execuţie fiind de 44 de luni de la emiterea ordinului pentru începerea lucrărilor în valoare de aproape 1,7 miliarde lei.

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Șeful Poliției Autostrăzi – prins de subalterni cu 160 km/oră la Bascov

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare: