Se schimbă toate şinele de cale ferată între Piteşti şi Călineşti

de | 27.04.2023 20:00 | Din ediția tipărită, Economic, Pitești, Rural, Ștefănești, Știri

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a anunțat încă din primăvara anului trecut că în al doilea trimestru din 2023 vor începe lucrările pentru modernizarea căii ferate București-Pitești, cu finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență. Cei care obișnuiesc să călătorească pe acest tronson de cale ferată sunt obișnuiți cu întârzierile trenurilor care circulă între Pitești și Capitală, din cauza infrastructurii învechite, mai ales pe sectorul dintre Călinești și municipiul Pitești.

Metabet și Strabag – contract de peste 16 milioane de euro

Recent, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a semnat contractul sectorial de lucrări pentru obiectivul „Înlocuirea la rând a elementelor suprastructurii căii pe distanţele Călineşti + Goleşti Fir I şi II şi Goleşti + Piteşti, km 95+000 + km 107+575”. Obiectivul general al proiectului tip „Reînnoiri” constă în înlocuirea şinelor, a traverselor, a aparatelor de cale, a pietrei sparte, ceea ce va conduce la creşterea vitezei de circulaţie pentru trenurile de călători şi marfă, cu impact direct şi imediat asupra duratei de călătorie şi asupra creşterii siguranţei şi confortului călătorilor.

Câştigătoarea licitaţiei este asocierea formată din Strabag şi firma argeşeană Metabet CF, controlată de omul de afaceri Constantin Pănescu, care vor încasa la finalul proiectului peste 82 milioane lei (fără TVA).

Pe toată perioada închiderii liniilor, călătorii vor fi transbordaţi cu autobuzul de la Piteşti la Goleşti

Investiţia este una extrem de complexă şi va afecta traficul feroviar, lucrările urmând să fie efectuate cu închidere de linie pe un interval de staţii, în cazul liniilor simple zilnic, în interval orar de 8 ore. Lucrările vor dura un an şi jumătate, pe perioada închiderii liniilor de cale ferată executantul urmând să organizeze şi să suporte cheltuielile aferente transbordării călătorilor pe distanţa Piteşti-Goleşti şi retur cu autocare având capacitatea de 50 de călători fiecare.

gara golesti

Acolo unde liniile de cale ferată sunt duble, lucrările vor fi efectuate cu închidere permanentă a unui fir de circulaţie într-un interval de stații. Şinele scoase din cale se vor transporta cu boghiuri speciale şi se vor depozita pe liniile din stațiile CFR de la Goleşti, Bradu de Sus şi Piteşti. De asemenea, dalele prefabricate de la trecerile la nivel vor fi înlocuite cu dale elastice noi.

Trenurile vor putea circula cu 120 km/h pe tronsoanele reabilitate

Scopul lucrărilor de înlocuire la rând a elementelor componente ale suprastructurii căii ferate pe cei 21 km CF este aducerea liniei în parametrii proiectați, creşterea vitezei maxime de circulaţie a trenurilor de călători la 120 km/h, eliminarea costurilor cauzate de restricții, creșterea eficienței activității de operare și maximizarea gradului de siguranță.

Lucrările de înlocuire la rând a elementelor componente ale suprastructurii căii pe intervalul  Chitila – Golești vor fi executate în cadrul celor 2 loturi licitate de SRCF București, cu o valoare totală estimată de 663,6 milioane lei și care în prezent se află în etapa de evaluare, fiind depuse patru oferte.

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

General Trust şi CDLA – război total pentru 2,3 milioane de euro

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare: