Pitești: Impact între două mașini! O fetiță a fost transportată la spital

de | 28.04.2023 10:54 | După locație, După subiect, Eveniment, Pitești, Știri

Pitești: Impact între două mașini! O fetiță a fost transportată la spital

Un accident rutier a avut loc, vineri, zona Craiovei din municipiul Pitești, în care au fost implicate două mașini.

În zona respectivă au ajuns pompierii de la Detașamentele Pitești și Bradu cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.

Potrivit reprezentanților ISU Argeș, două persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului de la paramedicii SMURD. Este vorba despre o femeie și o fetiță.

Din fericire, cele două persoane nu prezintă traumatisme vizibile, însă copilul a fost transportat la spital pentru a fi supus investigațiilor medicale amănunțițe.

În urma producerii accidentului, pe carosabil au fost scurgeri de combustibil. Astfel, pompierii ajunși în zona solicitării au asigurat măsurile necesare de prevenire și stingere ale incendiilor.

Foto descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Modificări în traficul din Pitești. Sunt vizați cei care stau în cartierul Craiovei

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Bradu | Pitești

Ultimele articole