(VIDEO) Dani Mocanu și-a scos bolidul de lux la vânzare: „Sunt arestat la domiciliu şi nu mai am ce face cu maşina”
Manelistul Dani Mocanu și-a scos bolidul de lux la vânzare, așa cum a anunțat chiar el pe aplicația Tik-Tok, acolo unde își ține fanii la curent cu noutățile din.. arestul la domiciliu. Chiar din această cauză, cântărețul a decis să își vândă mașina, deoarece nu mai poate să o conducă.
Cântărețul spune că măsura arestului la domiciliu l-a făcut să ia această decizie și a oferit câteva detalii cu privire la bolidul de lux pe care îl vinde. Manelistul a ținut să precizeze faptul că este un Mercedes S-Class, business, fiind doar câteva de acest fel în România.
Însă, Dani Mocanu a preferat să nu dezvăluie prețul cu care va scoate mașina la vânzare.
Salutare, dragii mei prieteni! Sunt arestat la domiciliu şi nu mai am ce face cu maşina, aşa că va fi pusă la vânzare. Este un Mercedes S-Class, sunt câteva în România, e business class, nu comparaţi cu alte modele, vă rog mult de tot”, a spus manelistul.
„Pentru hateri, am schimbat şi bara”
Dani Mocanu a precizat că este vorba de aceeași mașină pe care a distrus-o anul trecut, în timpul unui live, după ce a pierdut o provocare. El a specificat că bara a fost schimbată, iar mașina este încă în garanție.
Pentru hateri, am schimbat şi bara, ştiţi că am făcut eu o provocare pe TikTok, a venit bara nou-nouţă, ţiplă, direct din reprezentanţă. Maşină încă este în garanţie, are folia pe ea. Sper să vă bucuraţi de ea şi plimbare liniştită în cea mai mare siguranţă şi cel mai mare confort”, a adăugat cântărețul.
Amintim că Dani Mocanu se află în arest la domiciliu, după ce în anul 2022, în luna august, a fost implicat într-o bătaie la o benzinărie din Pitești.
El este acuzat de tentativă de omor, fiind judecat în arest la domiciliu.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: