2,78 miliarde euro autorizate la plată în cadrul Campaniei 2022

de | 10.05.2023 09:50 | Economic, Național, Știri

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă autorizarea la plată a cererilor depuse în Campania 2022, în conformitate cu termenele prevăzute în legislația europeană. Astfel, potrivit informării publicate pe pagina de Facebook, APIA a autorizat la plată, în perioada 16 octombrie 2022 – 5 mai 2023, peste 2,7 miliarde euro.

În perioada menționată APIA a autorizat la plată suma totală de 2,78 miliarde euro, din care:

  • Campania 2022 în valoare de 2,66 miliarde euro, astfel:

-1,8 miliarde de euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);

-512,24 milioane de euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi cofinanțare de la Bugetul National (BN1);

-137 milioane de euro din Instrumentul de redresare al Uniunii Europene (EURI);

-219,73 milioane de euro din Bugetul Național.

  • Măsuri de piață, comerţ exterior, promovarea produselor agricole si ajutoare de stat în valoare de 118,69 milioane euro, astfel:

-32 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);

-86,69 milioane euro din Bugetul Național.

Cei de la APIA precizează că “Plăţile din cadrul schemelor de sprijin şi al măsurilor menţionate la articolul 67 alineatul (2) se fac în perioada 1 decembrie – 30 iunie a anului calendaristic următor. Plăţile se fac în maximum două tranşe, în perioada menţionată […]”, în conformitate cu art. 75 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 şi (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului”.

Foto descriptiv.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

De anul viitor. Comercianții vor plăti mai mult pe mp

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: