Anunț important pentru iubitorii motosportului. Din cauza condițiilor de pe sectorul de drum cuprins între Conacul Ursului și Cabana Capra, Raliul Argeșului 2023 nu se poate desfășura pe această porțiune a Transfăgărășanului. În consecință proba specială 6 ”Transfăgărășan” se scurtează. Astfel, găsiți aici buletinul #1, care conține modificările aduse planului orar.
Raliul Argeșului 2023 se va desfășura pe durata a două zile, 26-27 mai, însă pregătirile sunt în toi. ACS DTO Rally Team, organizatorul evenimentului, explică că Raliului Argeșului CATENA – Powered by Citroën 2023 reprezintă a doua etapă din Campionatul Național de Raliuri Betano și promite să ofere și în acest an un spectacol pe cinste.
Circulația nu poate fi permisă mai departe de Conacul Ursului
”Din cauza condițiilor de pe sectorul de drum cuprins între Conacul Ursului și Cabana Capra, Raliul Argeșului 2023 nu se poate desfășura pe această porțiune a Transfăgărășanului.
Din păcate, circulația publică nu poate fi permisă mai departe de Conacul Ursului din cauza aluviunilor de pe drum și a pericolului existent în urma avalanșei din această iarnă. Din cauza condițiilor din teren, CNAIR nu poate deschide circulația publică pe acest sector de drum, în ciuda eforturilor intense care au fost depuse.
Astfel, proba specială cu numărul 6 ”Transfăgărășan” va fi scurtată pentru a asigura condiții optime de securitate pentru echipaje și spectatori”, se arată în postarea publicată pe pagina de Facebook a evenimentului.
Sursă foto: Facebook Raliul Argesului.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: