Sindicatele din Educație: ”Guvernul este singurul care poate detensiona situația din învățământ”

de | 19.05.2023 20:43 | Administrație, Național, Știri

De luni, 22 mai, profesorii au anunțat că intră în grevă generală. Iată că după mai multe runde de discuții nu s-a ajuns la un consens. Astăzi sindicatele din Educaţie au anunțat că vor onora orice invitaţie oficială la negocieri venită din partea Guvernului României, care este singurul ce poate detensiona situaţia din învăţământ.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație ”SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală ”ALMA MATER“, în numele salariaților din învățământ ale căror drepturi și interese le reprezintă, anunță printr-un comunicat transmis că sunt deschiși unui dialog și să participle la particie la negocieri cu Guvernului României.

”Ni s-au făcut doar promisiuni care nu au fost onorate”

”Din anul 2021, am tras foarte multe semnale de alarmă, am trimis zeci de scrisori și comunicate, am organizat mai multe acțiuni de protest, însă, de fiecare dată, discuțiile nu au avut rezultatul așteptat de membrii de sindicat. De cele mai multe ori, ni s-au făcut doar promisiuni, care nu au fost onorate”, se arată în comunicatul transmis.

Aceștia amintesc că, din anul 2021 și până în prezent, când s-a luat decizia declanșării grevei generale, au avut mai multe acțiuni de protest.

”După cum se poate observa, am făcut tot posibilul ca să nu ajungem la acest protest extrem. În continuare suntem deschiși la negocieri, indiferent de ziua și ora la care suntem invitați”, mai explică reprezentanții sindicatelor, potrivit sursei citate.

Iată revendicările profesorilor:

  •  Majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic;
  • Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
  • Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic;
  • Acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ;
  • Acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);
  • Creșterea anuală a investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii;
  • Renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației.

”Le mulţumim şi pe această cale colegilor noştri pentru solidaritatea de care dau dovadă și pentru semnarea referendumului privind declanşarea grevei generale în educaţie, începând cu data de 22 mai 2023”, se mai explică în comunicatul transmis.

Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook FSLI Romania

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Zeci de bilete noi de tratament balnear pentru pensionarii argeșeni

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: