(VIDEO) Corin Boian şi doi „ecologişti” belgieni – în spatele afacerii cu pietriş de la Sălătrucu

de | 08.06.2023 21:00 | Din ediția tipărită, După subiect, Economic, Eveniment, Importante, Știri

► Camioanele de la Kranz mută un deal de pe malul Topologului pe şantierul autostrăzii Piteşti-Sibiu.

► Lucrurile au scăpat de sub control săptămâna trecută, când un mal de pământ s-a surpat peste doi muncitori!

După ce un mal de pământ a îngropat săptămâna trecută doi muncitori la cariera de la Sălătrucu, ies la iveală detalii extrem de interesante despre afacerea cu agregate minerale dezvoltată de familia Boian împreună cu firma unor belgieni naturalizaţi în Argeş. Localnicii exasperaţi de norii de praf, de exploziile de dinamită şi huruitul concasoarelor au reclamat inclusiv la guvern firma care extrage nisip şi pietriş pe malul Topologului, pe care o acuză că de mai bine de un an lucrează fără permis de exploatare şi fără toate autorizaţiile.

Ne dorim autostrăzi, drumuri bune ca în Vest, pe care să putem circula în siguranţă. Dar ne-am gândit vreodată cu ce preţ?

Autostrada Piteşti-Sibiu este, fără îndoială, unul dintre cele mai importante, dacă nu chiar cel mai important proiect de infrastructură rutieră din România. O investiţie aşteptată de peste 15 ani, atât de către mediul economic, cât şi de către argeşenii de rând. Dincolo de implicaţiile economice uriaşe, de beneficiile pe termen lung la care se aşteaptă toată lumea, un proiect de o asemenea anvergură are însă şi o latură negativă. Astfel, în vreme ce pe traseul deja cunoscut noua autostradă prinde contur, la doar câţiva kilometri de şantiere, pe terenurile de unde mii de camioane iau pământ pentru ridicarea terasamentelor, se conturează veritabile dezastre ecologice.

„Ancheta” a relatat în mai multe rânduri despre cazul exploatărilor de pământ de la Merişani, acolo unde societăţile care au luat în concesiune aşa-zisele gropi de împrumut au lăsat un adevărat dezastru în urma lor, distrugând inclusiv drumuri cu tot cu şanţuri betonate. Se pare însă că acest caz nu este nici pe departe singular, o situaţie similară fiind şi la Sălătrucu, acolo unde un deal întreg pare să se „topească” sub ghearele excavatoarelor unei societăţi în spatele căreia se află un celebru om de afaceri argeşean: patronul firmei Kranz Eurocenter, Corin Boian.

Un mal de pământ s-a surpat peste doi muncitori la Sălătrucu

Săptămâna trecută, un accident de muncă ce putea să se soldeze cu o adevărată tragedie a avut loc pe şantierul exploatării de la Sălătrucu. Doi muncitori au fost surprinşi sub un mal de pământ: unul dintre ei, în vârstă de 56 de ani, a fost transportat cu un elicopter SMURD la spital, în vreme ce altul de 47 de ani, din Șuici, a fost extras conștient și transportat cu ambulanţa la spital. Din fericire, ambii au scăpat cu viaţă, muncitorul transportat cu elicopterul fiind externat la scurt timp, în vreme ce colegul său a mai rămas internat cu multiple fracturi şi traumatisme.

„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, precum și neluarea, respectiv, nerespectarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă, conform art. 196, 349 și 350 din Codul Penal, iar cercetările continuă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș.” – a transmis, printr-un comunicat, Poliţia Argeş.

Despre acest accident, Ancheta Online a scris AICI!

Accidentul de săptămâna trecută a adus însă în discuţie nu numai condiţiile periculoase de muncă în care lucrează oamenii de la exploatare, ci şi dezastrul pe care aceasta îl produce în zonă, o zonă pitorească, liniştită, o adevărată oază de relaxare devenită peste noapte cel mai cumplit coşmar atât pentru localnici, cât şi pentru turişti.

 

Cum a ajuns un oceanograf belgian să sape în Făgăraş pământ pentru autostradă

Cariera de la Sălătrucu este gestionată de societatea Rombel Con Agregate SRL. În acte, firma este deţinută de Mihaela Boian Hagivreta (50%), fiica omului de afaceri Corin Boian, şi firma Jailoo SRL (50%). Jailoo SRL, la rândul ei, este deţinută de doi belgieni, soţii Gaelle Danneels (foto plan depărtat) şi Luc Vandenbulcke, stabiliţi la Sălătrucu încă din 2004. Interesant este că acesta din urmă este cercetător la Universitatea din Liege şi este oceanograf!

asociata boian belgianca gaelle

Jailoo este o mică firmă de familie creată în 2008 și situată chiar la Sălătrucu. Jailoo deţine seamod.ro, o entitate științifică specializată în oceanografie, dar găzduiește și entități legate de silvicultură și silvoturism (agroturism, călărie și vânătoare). „Sediul Jailoo este alimentat de energie eoliană și solară, iar încălzirea este asigurată de un boiler de înaltă eficiență.” – se laudă oceanograful chiar pe site-ul companiei. Cum a ajuns un veritabil ecologist belgian să facă praf şi pulbere, la propriu, un deal din Sălătrucu, de la poalele Făgăraşilor? Cel mai probabil, vorbim de un argument cu… 6 zerouri!

Că omul de afaceri Corin Boian nu este deloc străin de acest business extrem de profitabil, care doar în 2022 a adus companiei Rombel Con Agregate SRL o cifră de afaceri de peste 11 milioane lei şi un profit net de 1,7 milioane lei, o demonstrează nu doar prezenţa în acţionariat a fiicei sale – care de altfel activează în domeniul medical. Astfel, zilnic, de la exploatarea din Sălătrucu pleacă cu tone de pământ spre şantierul autostrăzii zeci de camioane ale societăţii Kranz Eurocenter, deţinută de nimeni altul decât Corin Boian în asociere cu fiica sa.

Proprietarii din apropiere sunt exasperaţi de poluarea produsă de exploatarea de pietriş şi nisip şi, tocmai de aceea, au trimis şi memorii peste memorii către mai multe instituţii ale statului: Corpul de Control al Prim-Ministrului, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, Garda Naţională de Mediu, Garda Forestieră, Prefectura şi Consiliul JudeţeanArgeş.

 

Au căutat liniştea în raiul de la Văleni şi au dat de explozii cu dinamită

Iniţiativa memoriului aparţine unui anume Mihai Popescu, un craiovean care, ajuns la vârsta pensionării, a ales să se retragă într-o zonă liniştită, cu aer și mediu înconjurător curate și sănătoase, lângă apa curată a râului Topolog, așa cum este zona din satul Văleni-Sălătrucu. Visul de a-şi petrece bătrâneţea într-un cadru liniştit s-a transformat, de pe la începutul anului 2022, într-un coşmar, în condiţiile în care are neşansa de a locui la mai puţin de 200 de metri de exploatarea de la Sălătrucu.

Astfel, în loc de zile şi seri liniştite, în care să se audă doar vântul şi animalele pădurii, oamenii s-au ales cu explozii asurzitoare de dinamită, huruitul concasoarelor şi zgomotul constant al camioanelor care transportă încontinuu agregatele minerale de la carieră. Peste toate acestea, praful care se ridică în urma exploziilor şi a procesului de exploatare face de multe ori aerul irespirabil, iar apele Topologului sunt poluate constant de trecerea utilajelor prin albia râului, spălarea utilajelor şi deversarea în râu a diferitelor tipuri de uleiuri și carburanți provenite de la aceste vehicule.

Exploatarea de la Sălătrucu în ilegalitate?

În documentul transmis autorităţilor guvernamentale şi judeţene, semnatarii atrag atenţia că exploatarea de la Sălătrucu ar funcţiona în ilegalitate:

„Societatea Rombel Con Agregate SRL nu putea să exploateze și nici să extragă pietriș și nisip din perimetrul «Sălătrucu», pentru că nu a obținut autorizația de mediu de la Agenția pentru Protecția Mediului pentru începerea extracției de pietriș și nisip din acest perimetru, încălcând astfel prevederile exprese ale OUG nr. 195/2005 (privind protecția mediului) și ale Legii nr. 292/2018 (privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului).

De asemenea, societatea Rombel Con Agregate SRL nu putea să exploateze și nici să extragă pietriș și nisip din zăcământul din perimetrul «Sălătrucu», pentru că nu a obținut autorizația pentru începerea activităților miniere de la Agenția Națională pentru Resurse Miniere în acest perimetru, încălcând astfel prevederile exprese ale Legii nr. 85/2003 (legea minelor).

Agenția Națională pentru Resurse Miniere nu putea să emită autorizația pentru începerea activităților miniere în perimetrul «Sălătrucu», întrucât Agenția pentru Protecția Mediului Argeș nu a emis autorizație de mediu, astfel că societatea Rombel Con Agregate SRL a exploatat și a extras pietriș și nisip din acest zăcământ fără a deține autorizațiile legale necesare, adică cu încălcarea flagrantă a prevederilor legale.” – se arată în memoriu.

cariera pietris Salatrucu

Dosar penal la Poliţia Argeş pentru activităţi miniere fără permis

Semnatarii memoriului acuză, de asemenea, că Rombel Con Agregate ar fi extras pietriş şi din afara perimetrului, depăşind cu mult limitele acestuia. De asemenea, se vorbeşte şi despre alte încălcări flagrante ale legislaţiei privind protecţia mediului.

Autorii memoriului spun că, printre răspunsurile primite la numeroasele sesizări făcute, li s-a comunicat că „la nivelul Inspectoratului Județean de Poliție Argeș a fost înregistrat un dosar penal, în cauză fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «executare de activități miniere fără permis și licență» , precum și un alt dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de «reducere a fondului forestier național fără respectarea dispozițiilor art. 36 și art. 37 din Legea nr. 46/2008», sesizările fiind repartizate, pentru verificarea aspectelor sesizate, Serviciului Ordine Publică și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice.

De asemenea, reprezentanții Gărzii Forestiere Ploiești au constatat în iunie 2022 faptul că „activitatea firmei Rombel Con Agregate SRL în zona comunei Sălătrucu, sat Văleni… se desfășoară cu încălcarea prevederilor legale, motiv pentru care reprezentanții Gărzii Forestiere Ploiești au formulat două plângeri penale către Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș… întrucât, conform aspectelor consemnate în Raportul nr. 8744/30.06.2022 întocmit de către reprezentanții Gărzii Forestiere Ploiești, reiese faptul că zona de haldă exterioară cuprinsă în obiectivul minier «Carieră pentru exploatarea nisipului și pietrișului», comuna Sălătrucu, sat Văleni, jud. Argeș, a fost extinsă într-o suprafață de fond forestier național proprietate privată”.

Potrivit evidenţelor Agenţiei Naţionale a Resurselor Minerale, la data de 14 martie (ultima actualizare) Rombel Con Agregate SRL nu figurează pe lista companiilor care deţin permise de exploatare active, în schimb apare ca având licenţa de exploatare pentru nisip şi pietriş în vigoare.

În toamna anului trecut, Garda de Mediu şi Agenția Națională pentru Resurse Minerale au amendat Rombel Con Agregate, însă firma a contestat în instanţă ambele sancţiuni contravenţionale şi, la cum se mişcă lucrurile în justiţia românească, evident că ambele procese sunt departe de a se fi încheiat.

Am încercat să obţinem un punct de vedere şi de la omul de afaceri Corin Boian, pentru a oferi astfel cititorilor şi poziţia părţii acuzate, însă domnia-sa a preferat să nu discute pe marginea acestui subiect.

Între timp, camioanele de la Kranz continuă să „mute” dealul de la Sălătrucu pe şantierul autostrăzii, în zgomotul asurzitor al exploziilor şi al huruitului de camioane şi al concasoarelor, spre disperarea localnicilor care de un an şi jumătate nu mai au linişte. Şi nici nu vor avea multă vreme de acum înainte dacă autorităţile sesizate nu fac ceva!

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

ZEUS SA – ţinta percheziţiilor DIICOT la Spitalul Judeţean şi la 7 primării

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare: