Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a stabilit ca, începând cu anul 2011, fiecare dată de 13 ce pică marţea, să fie declarată „Ziua Informării Preventive”.
Iar în acest context, ISU Argeș dorește să atragă atenția cetățenilor asupra riscurilor la care se pot expune, atât ei și familiile lor, cât și proprietățile acestora.
Prin activitățile informativ-educative prilejuite de „ Ziua Informării Preventive”, desfăşurate sub sloganul „Preveniţi ghinionul”, având ca logo pisica neagră, ISU Argeș urmărește conştientizarea cetăţenilor asupra pericolelor la care se pot expune în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice tipurilor de situaţii de urgenţă.
Având în vedere că numărul cutremurelor din ultima perioadă s-a extins, ISU Argeș recomandă cetățenilor să fie precauți și să ia următoarele măsuri:
– fixați mobilierul care se poate deplasa în timpul unei mișcări seismice de un perete sau alte elemente de construcție solide;
– amplasați obiectele grele care vă pot răni în partea de jos a încăperilor;
– stabiliți cu membrii familiei un plan de protecție în caz de cutremur;
foto ISU Argeș
– asigurați-vă o minimă rezervă de urgență, formată din apă, alimente neperisabile, lanternă, aparat radio portabil, acumulatori și medicamente de
bază.
foto ISU Argeș
Iar, în cazul în care ați fost surprins de cutremur, în primul rând, păstraţi-vă calmul și liniștiţi persoanele din jur.
În acest caz, recomandările pompierilor sunt următoarele:
Dacă vă aflați între o clădire, în spații comerciale, și se declanșează un cutremur, păstrați-vă calmul.
foto ISU Argeș
-Protejați-vă sub o grindă sau lângă un perete interior de rezistență.
-Îndepărtați-vă de ferestre, rafturi cu mărfuri, pereți exteriori sau alte obiecte care pot vătăma.
foto ISU Argeș
-Nu ieșiți și nu fugiți pe scări, evacuarea din clădire se realizează coordonat după terminarea cutremurului și verificarea căilor de evacuare.
„Nu-ți asuma niciun risc, siguranță nu e un joc de noroc!”
Potrivit IGSU, 20% din incendiile produse anual în locuințe sunt cauzate de instalații electrice defecte sau improvizate, iar în urma acestora sute de oameni își pierd viața.
foto ISU Argeș
ISU recomandă argeșenilor să evite meșterii de ocazie și apelează numai la personal autorizat, pentru a evita astfel de tragedii.
Foto ISU Argeș
Cu privire la instalațiile și aparatele electrice, specialiștii recomandă următoarele:
-să nu utilizăm instalațiile și aparatele electrice defecte, cu cabluri neizolate sau deteriorate;
-să nu introducem direct în priză conductori electrici fără ștecher;
-să nu folosim siguranțe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liță a fuzibilului calibrat;
-să nu lăsăm nesupravegheate aparate electrice sub tensiune, cum sunt fier de călcat, reșou sau radiator.
O altă recomandare este legată de improvizațiile și defecțiunile la instalațiile de gaz, din cauza cărora oamenii își pierd viața în incendiile cauzate de acestea. Mulți dintre ei puteau fi salvați dacă aveau în locuință instalat detector de incendiu sau de gaze naturale
”Ai grijă de viața ta și a familiei tale! Nu încerca să fii meșterul priceput și apelează numai la personalul autorizat pentru orice intervenție la instalațiile de gaz.”, mai transmite ISU Argeș
Racordarea aparaturii casnice de preparare a hranei sau de încălzire a locuinței va fi posibilă doar după obținerea avizelor/autorizațiilor prevăzute de lege și se va face numai de către personalul autorizat.
Verificarea periodică a instalației de utilizare a gazelor este obligatorie, această fiind prestată de firme autorizate ANRE, la interval de maximum 2 ani.
În cazul în care sunt sesizate scăpări ale instalației de gaze trebuie anunțat imediat distribuitorul local de gaze, iar până la sosirea acestuia trebuie aerisită locuința.
sursă foto ISU Argeș
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.