Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) anunță că alte proiecte vor primi fonduri prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Pe listă se găsește o investiție importantă din Argeș.
Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat 28 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 262.711.041,59 de lei, se arată în comunicatul publicat pe site-ul instituției. Contractele semnate vizează reabilitarea şi modernizarea infrastructurii rutiere, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă și a rețelelor de canalizare, precum și construirea sau modernizarea unor poduri. Cu aceste proiecte, numărul contractelor semnate, până în prezent, în cadrul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”, se ridică la 1.388, în valoare totală de 15.486.303.369,08 lei.
La nnivelul județului Argeș a fost semnat spre finanțare proiectul ”Extinderea rețelei publice de apă uzată și branșamente la rețea, comuna Pietroșani”, în valoare de 20.000.000 lei.
Foto descriptiv.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: